Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, că o parte din testele comandate pentru COVID-19 au ajuns la Institutul Matei Balș, urmând ca zilele următoare să ajungă și cele comandate de administrațiile publice.

„Bucureștiul este pe locul 2 privind infecțiile de COVID-19, după Suceava.

Testele comandate au ajuns la Institutul Matei Balș

Întreaga atenție merge în direcția susținerii tuturor spitalelor și, în paralel, vrem să fim și în sprijinul populației. Dacă am sporit capacitatea de testare, am aflat că sunt și alte persoane care au COVID_19 si sunt un pericol pentru ceilalți din societate.

Avem mai multe întalniri cu profesorul Steriu Cercel si cu primarii de sector pentru testarea bucureștenilor.

În cateva zile vor veni si testele comandate de primările de sector și primăria Capitalei. Testăm zilnic și cadrele medicale.

La institutul Matei Balș au ajuns o parte dintre testele comandate. Ale noastre, ale administrației publice, nu au ajuns incă. Sunt teste certificate la nivel international”, a spus Gabriela Firea, la Digi 24.

Citește și Firea, ajutată de Centrul de Cercetare al Armatei în combaterea virușilor

Recent, edilul a dezvăluit că este vorba despre teste „care au certificare şi omologare internaţională, nu sunt fake-uri”.

Primarul general al Capitalei a ţinut să precizeze că nu preşedinţii asociaţiilor de proprietari vor indica persoanele care vor fi testate. „Deci nu poliţistul decide, nu preşedintele de asociaţie, nu primarul de sector sau general, ci oameni de ştiinţă care pot să stabilească clar care este eşantionul”, a spus Gabriela Firea.

#NEWS