Noul primar din Marghita, un oraș din județul Bihor, a decis că asistații social trebuie să lucreze pentru banii primiți de la stat. Acesta i-a scos la muncă pe beneficiarii de ajutoare sociale, oamenii fiind nevoiți să adune gunoaiele și să măture străzile și parcurile.

De asemenea, asistații au curăţat şanţurile şi rigolele și, alături de angajaţii Primăriei, au igienizat şi făcut reparaţii şi în clădirile oraşului, precum săli de sport sau case sociale, relatează bihoreanul.ro

Curățenia este ”socială”, iar oraşul Marghita a cunoscut un altfel de început de an 2021: un primar independent și independeța deciziilor acestuia. Din momentul în care primarul Marcel Sas Emil Adascăliții și-a început mandatul, în oraș au intervenit schimbări majore.

Noul primar din Marghita i-a scos la muncă pe beneficiarii de ajutoare sociale. Cum arată acum orășelul

Beneficiarii de ajutoare sociale au lucrat în principal la curăţenie în zonele verzi din oraş. Am făcut un program strict pentru fiecare beneficiar, iar cei care nu l-au respectat suportă consecinţele. Dacă un asistat social are cinci zile pe lună de lucrat şi se prezintă doar în patru zile, pierde ajutorul social”, a declarat primarul, pentru publicația Bihoreanul.

Astfel, în luna decembrie, din cei 108 marghiteni beneficiari de ajutoare sociale, 18 au fost apţi de muncă, dar doar 16 au şi respectat programul impus de Primărie, aşa că doi nu vor mai primi de acum ajutorul de la stat.

În luna noiembrie a fost la fel, două persoane au rămas fără bani”, a mai spus Sas-Adăscăliţii.

Curăţenie… socială: Cum arată un oraş din Bihor după ce primarul i-a pus pe asistaţi la muncă

Ajutor social pentru un număr…curios de mare

Și nu ne oprim doar la munca în folosul comunității. Primarul propune și verificări în cazul asistaţilor care nu sunt apţi de muncă, verificări care se vor realiza cât de curând. Motivul? Numărul lor este curios de mare.

Primarul Sas-Adăscăliţii se află la primul său mandat, a candidat ca independent și are ca scop transparentizarea Primăriei Marghita. Astfel, Şedinţele de Consiliu Local sunt transmise în direct pe Facebook, iar mesajele Primăriei au şi traducere în limba maghiară.

Nu există discriminare, dar există verbul ”a munci” pentru banii primiți. Indiferent de etnie.

Citește și: Când va începe școala „față în față”

#News