Roșu carmin, desemnată culoarea anului 2023

Anunțul a fost făcut de compania Pantone.

Viva Magenta, o nuanţă între albastru şi roşu, este culoarea anului 2023, a anunțat compania Pantone. Potrivit criticului de la New York Times Jason Farago, este „o nuanţă saturată aproape de fucsia, cu siguranţă nu organică, dar nici electrică”.

Timp de aproape 25 de ani, compania care stabileşte unele dintre cele mai recunoscute standarde coloristice, a avut sarcina să aleagă o nuanţă care, conform analizei sale transdisciplinare extinse a nuanţelor proeminente din artă, modă, design şi nu numai, nu surprinde pur şi simplu spiritul actualităţii, aşa-numitul zeigeist, ci dă tonul pentru anul care vine, potrivit g4media.ro.

După albastrul stins din 2020, după două nunanţe de gri şi galben în 2021 şi nuanţa strălucitoare Very Peri de anul acesta, Pantone s-a hotărât la această nuanţă „îndrăzneaţă” de roşu carmin pentru 2023

. „Este curajoasă, neînfricată, înfăţişează optimism şi bucurie – şi ştim că toţi avem mare nevoie de asta”,a precizat Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute .În cultura populară, nuanţele de magenta sunt peste tot, de la machiajul smokey-eye de culoarea fructelor de pădure a eroinei Marvel a lui Charlize Theron, Clea, până la îmbrăcămintea de culoarea prunei a lui Emily Blunt în filmul „The English”. Harry Styles, aflat la avangardă modei, a ales un blazer magenta Gucci când a sosit la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera filmului „Don’t Worry Darling”. Săptămâna trecută, Prinţesa de Wales a purtat o rochie caftan Emilia Wickstead şi o pălărie asortată în acest ton, pentru a-l primi pe preşedintele Africii de Sud Ramaphosa. 

Compania americană de vopsea Benjamin Moore a prognozat mai devreme revenirea în trend a pereţilor interiori în nunaţe de roşu, denumind drept propria culoare a anului „Raspberry Crush”.

Magenta („purpuriu închis” sau „roșu purpuriu”) este una din cele trei culori secundare ale luminii alături de cyan și galben. Termenul provine din limba italiană, prin aluzie la sângeroasa bătălie de la Magenta din 4 iunie 1859, încheiată cu victoria francezilor asupra austriecilor. În paralel se utilizează și denumirea „fuchsia”.

Medic din Botoșani, înșelat de o firmă care organiza tabere în străinătate