Guvernul va modifica plafonul de 400 de lei al prețului lemnelor de foc

. Asociația industriei lemnului PROLEMN a solicitat acordarea de vouchere pentru consumatori.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că se vor lua măsuri pentru corectarea deciziei privind plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub. Potrivit premierului, la Ministerul Mediului s-a făcut o analiză cât costă un metru cub de lemne la Romsilva, preţul mediu comunicat în urma analizei făcute înainte de a lua decizia, fiind menţionat 200 de lei pe metru cub la lemn, motiv pentru care s-a considerat că 400 de lei pe metru cub asigură celelalte costuri care intră în întreg procesul de asigurare a lemnelor de foc, potrivit digi24.ro.

Plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub a provocat haos pe piață, depozitele comunale find aproape goale iar comercianții refuză să mai vândă

. Motivul invocat este faptul că pierd bani dacă vând la prețul impus de stat. Asociația industriei lemnului PROLEMN susține că problema poate fi rezolvată prin acordarea de vouchere pentru consumatori.

„Se dovedeşte că nu este tocmai conform cu realitatea, de aceea vom lua măsuri de corectare. Avem puterea să recunoaştem acolo unde greşim şi să luăm măsuri în consecinţă”, a spus premierul.  Legat de pretul curentului electric, Nicolae Ciucă a subliniat că deciziile României vor ţine cont de „ansamblul de măsuri agreate” la nivelul Uniunii Europene, subliniind că autorităţile române au anticipat o parte din măsurile luate în calcul acum la nivelul altor state membre UE. „Putem să vedem că sunt o serie întreagă de ţări care au venit cu măsuri la care noi ne-am gândit oarecum înainte de a intra în analiză la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul unor ţări mai puternice şi din punct de vedere economic decât ţara noastră. De cealaltă parte, sigur, dorim ca toate aceste măsuri ale noastre să fie deplin aliniate cu deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene, pentru că suntem beneficiarii unui suport financiar din partea Uniunii. Discutăm de acel procent de 10% din fondurile de coeziune care sunt alocate pentru susţinerea populaţiei vulnerabile, pentru combaterea sărăciei energetice, pentru susţinerea locurilor de muncă şi a IMM-urilor”, a spus Ciucă.

Video: Doi bucătari au intrat în Cartea Recordurilor după ce au gătit cel mai mare rulou de sushi din lume