Marcel Ciolacu

Președintele PSD Marcel Ciolacu insistă pe subiectul redeschiderii școlilor, asemenea colegei sale Gabriela Firea. În opinia celor doi, cea mai bună soluție în momentul de față ar fi testarea în masă a elevilor și a corpului profesoral, însă continuarea cursurilor în variantă clasică. Ciolacu își susține argumentul declarând că până și liberalii ar fi conștienți de faptul că închiderea școlilor nu vine în ajutorul încetinirii răspândirii virusului. Tot potrivit acestuia, teoria sa ar fi susținută și de specialiști.

Astfel, Marcel Ciolacu este de părere că prin măsurile luate de actuala guvernare se ajunge la sacrificarea viitorului elevilor, întrucât, din câte se poate observa, școala online nu este benefică tuturor elevilor, eliminând egalitatea de șanse. „Soluția corectă este cea propusă repetat de PSD. Testarea rapidă a copiilor și a profesorilor, acolo unde există suspiciuni sau contaminați”, mai spune Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Școli deschise pentru copii, nu doar pentru alegeri!

Guvernarea Iohannis-Orban ține școlile închise, total invers față de restul Europei civilizate. Dar le va deschide din nou pe 6 decembrie, când le vor transforma în secții de votare.

Nu au avut niciun plan pentru elevi. Nu au luat nicio măsură. Nu au pregătit sistemul de învățământ on-line. Nu au testat profesorii și elevii. În schimb, din nepricepere, lașitate și dezinteres total compromit grav educația copiilor!

Epidemia crește galopant, dar nu din cauza școlilor. O spun toți specialiștii. O recunosc până și politrucii din Guvernul PNL! Cu toate acestea, au decis ca școlile să fie închise în continuare.

Soluția corectă este cea propusă repetat de PSD. Testarea rapidă a copiilor și a profesorilor, acolo unde există suspiciuni sau contaminați, izolarea celor pozitivi și continuarea normală a școlii pentru cei sănătoși. Cursurile on-line, așa cum sunt gândite de acest guvern incompetent, sunt o glumă! Proastă!

Deschideți școlile, nu sacrificați educația copiilor!”, scrie președintele PSD Marcel Ciolacu.

Citește și: Cîțu este convins că Dragnea va conduce din nou PSD

#News