exoplaneta
exoplaneta. Sursa foto: stirileprotv.ro

Telescopul spațial James Webb a surprins prima imagine directă a unei exoplanete din afara sistemului nostru solar. Imaginea,realizată cu ajutorul telescopului spațial James Webb, a fost considerată „istorică”, potrivit digi24.ro. Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) din Statele Unite a dezvăluit descoperirea, care face parte dintr-un studiu în derulare. „Acesta este un moment istoric pentru astronomie. James Webb va deschide ușa către o nouă clasă de planete care au fost complet inaccesibile pentru noi și, observându-le cu o gamă largă de lungimi de undă, le putem studia compozițiile într-un mod mult mai aprofundat. Vom putea detecta și prezența atmosferei”,  a spus profesorul Sasha Hinkley, astronom la Universitatea din Exeter.

Fotografierea directă a exoplanetelor este o provocare tehnică, astronomii obținand anterior imagini directe cu aproximativ 20 de exoplanete, inclusiv cu HIP 65426 b

Ei au folosit telescoape de la sol, observațiile fiind însă limitate la o gamă îngustă de lungimi de undă vizibile. Cele mai recente imagini, surprinse din mediul rece și fără aer al spațiului, acoperă o gamă largă de lungimi de undă, inclusiv infraroșu. Exoplaneta, situată în afară sistemului nostru solar, la aproximativ 385 de ani lumină distanță de Pământ. este un gigant gazos cu o masă de aproape 6-12 ori mai mare decât a planetei Jupiter.

Planeta se numește  HIP 65426 b și are o vârstă de aproximativ 20 de milioane de ani, fiind mult mai tânără decât Pământul, care are 4,5 miliarde de ani

 Planeta poate fi observată în patru benzi diferite de lumină infraroșie, cu ajutorul instrumentor de ultimă generație ale telescopului James Webb, care vede universul în lumină infraroșie,  care este invizibilă pentru ochiul uman.

„Cea mai bună lungime de undă pentru a observa o planetă este cea la care această produce cea mai mare lumină intrinsecă, deoarece această este direct legată de temperatura planetei”, a spus Dr. Beth Biller, astronom la Universitatea din Edinburgh.

Efectele schimbărilor climatice: Temperaturi record înregistrate în această vară în Marea Britanie