Doi bărbaţi din Harghita au murit striviți de un TIR

Accident rutier s-a produs pe DN 1, în judeţul Cluj,

SMURD
SMURD

Doi bărbaţi din judeţul Harghita au murit, vineri, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în judeţul Cluj, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit un TIR, potrivit digi24.ro.

La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 09.00 a fost înregistrat un accident de circulaţie pe DN1-E60, în comuna Poieni, la km 538+600m

„Din activităţile de cercetare efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că o autoutilitară condusă din direcţia Huedin spre Oradea, de un bărbat de 51 de ani, din judeţul Harghita, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, la volanul căruia se afla un cetăţean de originie turcă, în vârstă 59 de ani”, anunţă, vineri, IPJ Cluj.

IPJ Cluj a precizat că, în urma coliziunii, cele două autovehicule au fost proiectate în afara părţii carosabile.

”Echipajele din cadrul I.S.U Cluj au intervenit pentru descarcerarea victimelor aflate în autoutilitară, respectiv conducătorul auto de 51 de ani şi pasagerul în vârstă de 36 de ani, ambii din judeţul Harghita. Din nefericire, aceştia au suferit leziuni grave în urma cărora a rezultat decesul”, a mai transmis sursa citată. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul va fi blocat până la finalizarea cercetărilor. Brad Pitt, în discuţii cu Quentin Tarantino pentru realizarea filmului „The Movie Critic”