Jandarm mort după ce a căzut într-o râpă din Munții Parâng

Jandarmul, aflat în timpul liber, s-a dezechilibrat și a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, aflat în timpul liber, în timp ce efectua o drumeție, joi, în Munții Parâng, s-a dezechilibrat și a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri, informează Centrul de Informare Publică al Jandarmeriei Române. El era însoțit de un alt coleg care, în încercarea de a-l prinde, a pierdut rucsacul și telefonul. El  a coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, decedat, potrivit g4media.ro.

Deoarece jandarmul care coborâse în râpă nu a reușit să găsească telefonul pentru a solicita ajutor, a decis sa plece spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare, anunță jandarmii.

 ”Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenția pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol. În acest moment, două echipe de jandarmi montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, însoțiți de colegul care a fost alături de jandarm, intervin pe munte pentru a identifica zona unde s-a produs accidentul, în vederea recuperării colegului nostru. Acțiunea de căutare a început în această dimineață, încă de la ora 06.00. Eforturile de identificare ale jandarmului sunt susținute și de echipele de salvamont!”, informează Centrul de Informare Publică al Jandarmeriei Române. Familia jandarmului a fost anunțată de producerea evenimentului de către psihologul din cadrul Jandarmeriei Gorj, care le este alături pentru a acorda asistență de specialitate.

Temperaturi mai mari decât cele normale la începutul lunii februarie