Judeţul Maramureş va produce 70 MWh de energie electrică cu ajutorul unor parcuri fotovoltaice

O serie de clădiri de utilitate publică vor fi dotate cu panouri fotovoltaice.

În judeţul Maramureş vor fi produşi în curând 70 MWh de energie electrică în urma amenajării unor parcuri fotovoltaice în localităţile Copalnic-Mănăştur, Groşi, Târgu Lăpuş, Baia Sprie şi Lăpuşel, a anunțat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan, potrivit g4media.ro.

Potrivit acestuia, nevoia de a utiliza resurse regenerabile de energie este în continuă creştere la nivel european, în acest sens fiind iniţiate proiectele de hotărâre privind trecerea a trei terenuri din Copalnic-Mănăştur, Groşi şi Târgu Lăpuş în domeniul public al judeţului Maramureş, terenuri pe care vor construi parcuri fotovoltaice.

La Copalnic-Mănăştur parcul fotovoltaic va fi construit pe 24 de hectare, la Groşi suprafaţa  fiind de 25 de hectare, iar la Târgu Lăpuş parcul fotovoltaic va fi realizat pe 15 hectare. Un alt parc fotovoltaic va fi construit în zona Baia Sprie, pe o suprafaţă de 10 hectare din terenul primit de la Primăria Baia Sprie pentru realizarea primului parc industrial din Maramureş, pe fâşia de protecţie a iazului de decantare de la Tăuţii de Sus, care nu poate fi folosit pentru construirea de facilităţi industriale. Energia produsă în acest parc fotovoltaic va fi utilizată în parcul industrial de la Baia Sprie, a spus Ionel Bogdan.

În localitatea Lăpuşel, în zona Centrului Althera, pe o suprafaţă de 15 hectare va fi construit un parc fotovoltaic, proiect care este aproape finalizat. Potrivit președintelui CJ, în total, vor fi produşi peste 70 MWh în Maramureş, prin fonduri europene. În continuare, se va analiza încă una sau două locaţii pentru construirea de sisteme fotovoltaice în Maramureşul istoric, astfel încât să existe o distribuţie cât mai echilibrată de energie verde în judeţ,a precizat Ionel Bogdan. 

Potrivit acestuia, o serie de clădiri de utilitate publică vor fi dotate cu panouri fotovoltaice.

 Şi pe partea de prosumatori se vor realiza o serie de proiecte, prin care vor fi dotate cu panouri fotovoltaice clădirile Consiliului Judeţean Maramureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, clădiri ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş şi clădirile şcolilor speciale din judeţ. „Odată realizate aceste proiecte, vom reduce costurile cu energia şi vom putea produce energie electrică pentru vânzare”, a mai spus Ionel Bogdan.

Fabrica de zahăr Bod anunță reluarea producției