Mihai Arsene a venit cu o nouă idee de afacere: să vândă aer. Pare incredibil și pare o glumă de 1 aprilie, dar am ajuns în luna septembrie a anului 2020. Iar afacerea lui Mihai Arsene nu este deloc una nouă.

Antreprenorul a pus pe picioare afacerea cu aer pur din Munții Carpați în urmă cu aproximativ doi ani. Și există și profit. Așa cum există și cerere. Iar, la ritmul în care aleargă drujbele prin pădurile României, nu mi se pare o soluție ciudată.

Vânzările au prins în România doar în rândul sportivilor, dar se bucură de succes în China şi India.

”În lumea sportivă, în schimb, românul l-a îmbrăţişat puternic şi este folosit ca scut împotriva poluării”, a spus antreprenorul.

”Majoritatea oamenilor îşi desfăşoară viaţa la oraş, în mediul urban unde poluarea capătă amploare şi pragurile sunt depăşite zi de zi. Acest produs nu vine decât ca un scut”, explică Mihai Arsene. Firma are afaceri de 87 de mii de lei și pierderi de 161 de mii de lei în 2019, potrivit siteului Ministerului de Finanţe.

Alexandra este studentă la Medicină şi obişnuieşte să-şi ia aerul pur direct de pe munte. ”Nu aş fi o amatoare a unui astfel de spray, a unui astfel de dispozitiv. Consider că nu poţi înlocui o drumeţie la munte cu un astfel de dispozitiv. Obişnuiesc să merg pe munte o dată sau de două ori pe săptămână în funcţie de cum îmi permite prorgamul”, spune Alexandra.

Am ajuns să vindem și să cumpărăm aer, am ajuns să exportăm aer și am ajuns să facem din aer un adevărat brand. Am ajuns să stabilim și un preț: doza cea mai mare conţine minimum 190 de inhalări şi costă 80 de lei.

Mihai Arsene este de părere că afacerea sa nu va pune un punct poluării, dar îi va ajuta pe cei care au probleme de respiraţie sau insomnii. Și trebuie să recunoaștem: insomniile sunt mai dese în 2020. Așa cum pădurile sunt mai puține.

Citește și: Ai găsit un cățel pierdut. Recompensa: 1.000 de euro sau o bere?

#News