Alocatii copii

Proiectul Ordonanței de Urgență privind creșterea alocațiilor de stat pentru copii, adoptat de Guvern în ședința din 31 iulie, prevede o majorare cu 20% a acestora începând cu 1 august. Procentul de 20% se aplică diferenței dintre 300 de lei, la cât ar fi trebuit să crească alocațiile copiilor, și cuantumul actual al acestora , potrivit proiectului de OUG. Până la 31 iulie alocația standard era de 150 de lei, ceea ce înseamnă că după majorarea cu 20%, de la 1 august, copiii între 2 și 18 ani vor primi în plus 30 de lei la alocație, care va ajunge astfel la 180 de lei pe lună.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că următoarele majorări vor avea loc la 1 ianuarie 2021, respectiv la 1 iulie 2022. Creșterile va fi tot de 20%, procent aplicat la diferența dintre cei 300 de lei (la cât ar trebui să ajungă alocațiile de stat după dublarea prevăzută de lege) și nivelul de atunci al alocației. Acest lucru înseamnă încă 24 de lei pe lună, de la 1 ianuarie anul viitor. Tot ministrul Muncii a mai spus că începând din ianuarie 2023 alocația crește automat, din oficiu, în funcție de rata inflației.

Însă, alocațiile de stat ar fi trebuit să ajungă la suma de 300 de lei înainte de 1 august 2020, ceea ce înseamnă că PSD (care a amenințat în repetate rânduri că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla), ar putea contesta această majorare cu doar 20%. Ministrul Muncii atrage atenția că dacă acest lucru se va întâmpla se va ajunge la blocarea plăților alocațiilor.

„În momentul în care PSD face acest lucru vor opri plățile pentru copii, ca să înțelegem care este consecința. Începând de sâmbătă (1 august 0 n.r.), Ordonanța își are aplicare în practică, ne pregătim pentru creșterea prevăzută în OUG. Orice tentativă a PSD de a bloca sau de a schimba textul ordonanței înseamnă să blocăm plățile”, a spus Violeta Alexandru.

Reamintim că Judecătorii Curții Constituționale a României au decis, la data de 15 iulie, că alocațiile trebuie dublate înainte de 1 August, iar acest lucru înseamnă că aproape 3,66 de milioane de copii ar trebui să primească bani mai mulți din această lună. Dacă legea ar fi fost respectată ar fi trebuit să se ajungă la un cuantum de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, alocații în valoare de 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, respectiv 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Citește și: Gabriela Firea: Avem o lege. Alocațiile trebuie dublate!

HashtagNews.ro