Rocă în formă de gogoașă, descoperită pe planeta Marte

Roca marțiană a fost fotografiată de la aproximativ 100 de metri distanță, în delta craterului Jezero, de una dintre camerele de luat vederi instalate pe rover - SuperCam Remote Micro-Imager

Roverul Perseverance trimis de NASA să exploreze planeta Marte a fotografiat o rocă misterioasă în formă de gogoașă. Oamenii de știință încearcă să găsească explicații pentru originea obiectului, potrivit digi24.ro.

„Gogoașa” marțiană a fost fotografiată de la aproximativ 100 de metri distanță, în delta craterului Jezero, de una dintre camerele de luat vederi instalate pe rover – SuperCam Remote Micro-Imager -, care îi ajută pe oamenii de știință să vadă ce se află pe suprafața planetei roșii.


Echipa Perseverance nu a făcut roverul să se apropie mai mult de bolovanul în formă de gogoașă pentru a-l examina sau a preleva probe, astfel că nu se cunosc compoziția și originile exacte ale acesteia, a declarat Jim Rice, cercetător științific asistent în cadrul Școlii de Explorare a Pământului și a Spațiului de la Universitatea de Stat din Arizona. Rice, care face parte din echipa de imagistică Mastcam-Z a roverului, a observat pentru prima dată roca pe 14 iunie. 

Oamenii de știință au câteva ipoteze cu privire la locul de unde provine roca – și de unde nu a provenit.

„Nu pot spune cu certitudine absolută, 100% sigură, că nu este un meteorit, dar cred că este foarte puțin probabil. Motivul pentru care spun acest lucru este că, în această regiune în care ne aflăm, vedem o mulțime de roci care au acest tip de interior scobit”, a declarat Rice. Albia râului a transportat probabil roca în formă de gogoașă dintr-o altă zonă, a adăugat el. Roca are o lățime mai mare de 25 de centimetri, dar nu se știe exact cât de mare este, a spus Rice. O altă rocă ar fi putut fi încorporată în centrul rocii în formă de gogoașă înainte ca vremea să o erodeze, lăsând o cavitate, a adăugat el. De asemenea, vântul poate adânci treptat orice gropi sau cavități mici care erau deja acolo. Sau roca ar fi putut fi pur și simplu mai moale în centrul său. Un soi de roșii uriașe, cultivate de un fermier din Gorj