Foto: preluare WowBiz

Dorian Popa și câinele Cheluțu sunt două dintre cele mai influente prezențe din mediul online, ce au reușit în ultimii ani să ajungă la cifre impresionate atât în privința urmăritorilor, fie că e vorba de rețelele de socializare sau Youtube, cât mai ales a sumelor cu care le sunt plătite „influențele”, relatează Click. De altfel, anii de când s-a lansat în „Pariu cu viața” și-au pus amprenta asupra succesului lui Dorian la public.

Vrei o poză cu produsul tău, care apoi să se vândă „ca pâinea caldă” trebuie să scoți peste 3.000 de euro din cont. E mult sau e puțin? Nu suntem noi în măsură să cântărim, dar când știi că Dorian Popa te poate ajuta să obții înzecit sau înmiit, parcă îți cam vine să le treci la socoteală.

Click a obținut, de pe piață, câteva dintre tarifele pe care Dorian Popa de practică. „Promovarea unui singur produs, prin postarea unei fotografii pe Instagram: 3.000 – 3500 de euro, promovarea unui singur produs, prin postarea unui filmuleț pe Instagram: 4.500 – 5.500 de euro, giveaway pe Instagram: 5.000 – 10.000 de euro, un instastory de 15 secunde: 1.500 de euro, postare pe Facebook (promovare produs) – 1.000 de euro și postare pe Tik Tok, 2.000 – 3.000 de euro”, potrivit „cercetărilor” celor de la Click.

40.000 de euro, câștig lunar în pandemie

Dacă pandemia a dat de furcă multora, prin izolarea la domiciliu în cele două luni de stare de urgență, pentru alții pare că a fost un punct de cotitură, în care s-au reprofilat. Și nu pușine au fost cazurile fotografilor de nuntă sau alte evenimente care s-au ocupat de fotografia de produs, mai ales când „livrările la domiciliu” deveniseră o necesitate, nu un moft.

De altfel, în perioada pandemiei, nici lui Dorian nu i-au mers „afacerile” prost. Potrivit unui prodcast realizat de Cătălin Măruță, Dorian a precizat că anul trecut, la început de pandemie realiza chiar și 40.000 de euro pe lună.

„Sunt shaorma cu de toate. Sunt actor, cântăreț și vlogger. Dar cel mai bine mă simt pe Youtube, acolo sunt în elementul meu. Îmi place și la concerte, le duc lipsa. Dar YouTube-ul e viața mea. Trebuie să cât mai natural, mai real. Câștig în jur de 40.000 de euro pe lună, acum în pandemie: 10-15.000 de pe Instagram și în jur de 20-25.000 de euro de pe YouTube”, a mărturisit Dorian.

Câinele lui Dorian, Cheluțu este și el solicitat să apară în reclamă, una dintre acestea este pentru un mall din Capitală.

Citește și: Dorian Popa, imunizat cu serul de la Pfizer