Coronavirusul a determinat SUA să declare stare de urgență medicală. Chiar dacă susține că nu există risc mare pentru ca cetățenii americani să se infecteze cu virusul ucigaș, administrația americană a declarat vineri coronavirusul o urgență pentru sănătatea publică.

Coronavirusul determină luarea unor măsuri extreme

Mai mult, oficialii americani au anunțat și o măsură extraordinară, și anume interzicerea intrării în Statele Unite a cetățenilor străini care au vizitat recent China.

Cititi ce ii face coronavirusul corpului uman

Cetățenii americani care au călătorit în ultimele două săptămâni în provincia Hubei din China, care este epicentrul epidemiei de coronavirus, vor fi supuși unei carantine obligatorii de 14 zile, la revenirea în Statele Unite. Aceasta este perioada de incubație a virusului, au spus oficialii americani.

Dacă este vorba despre americani care se vin din altă provincie chineză decât Hubei, li se va cere să stea într-o „carantină autoimpusă”, sub supraveghere.

Membrii apropiaţi ai familei lor, precum şi rezidenţii permanenţi în Statele Unite vor fi supuşi aceluiaşi regim ca şi cetăţenii americani.

Toate zborurile dinspre China vor fi direcţionate spre şapte aeroporturi americane: New York JFK, Chicago, San Francisco, Seattle, Atlanta, Honolulu şi Los Angeles.

Afla cum cercetatorii rusi cauta vaccin pentru coronavirusul din China

Circa 200 de americani evacuați la începutul acestei săptămâni de la Wuhan au intrat voluntar în carantină la o bază aeriană militară din California, pentru 72 de ore de teste medicale. Aceasta a fost prima comandă de carantină a CDC (Center for Diseas Control) în 50 de ani. #News