poluare bucuresti raluca turcan

Costel Alexe, ministrul Mediului, explică de ce vina nu ar trebui dată pe instituția pe care o conduce

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat că singura sa sarcină este să monitorizeze situația poluării și să tragă de mânecă, atunci când este necesar, administrațiile. De altfel, administrațiile locale sunt cele care ar trebuie să controleze nivelul de poluare și să ia măsuri corespunzătoare. Informația potrivit căreia Ministerul este vinovat este una de tipul fake news.

Ministrul Mediului le recomandă celor din București, în urma scandalului privind poluare excesivă din Capitală, să verifice datele din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului și să raporteze, dacă valorile sar peste cele normale.

Declarațiile ministrului:

„Ca el să fie mai curat este grija exclusivă a administraţiilor publice locale, care sunt cele dau autorizaţii de construcţie, controlează traficul din București, fac investiţii, pot accesa fonduri europene. (…) Nu Ministerul Mediului este de vină că aseară pe cerul Bucureştiului am avut valori de peste opt ori. Noi, Ministerul Mediului, suntem cei care controlează și evident, toți acești operatori care nu respectă reglementările de mediu trebuie sancționați sau închiși pentru a nu mai polua în București sau în orice alt oraș din țară”, a declarat ministrul.

La această oră (21:00 – n.r.), pe toate arterele de trafic din Bucureşti sunt depăşiri (ale limitelor de poluare – n.r.) şi vă recomand şi Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului care vă spune acelaşi lucru. În mod normal, la ce aglomeraţie a traficului avem în Bucureşti, ajung să fie depăşiri constante şi evident avem nevoie de implementarea acestor măsuri pe care primăriile din ţară, în speţă Primăria Generală a Bucureştiului, şi le-au asumat că le vor implementa pentru reducerea poluării. Din păcate, din ce în ce mai des, și în cazul Bucureștiului, avem depăşiri pe PM10 dau PM 2,5 pentru că administraţia publică locală din Bucureşti sau alte oraşe nu şi-au implementat în mod eficient toate acele măsuri pe care şi le-au asumat prin Planul Integrat de Calitate a Aerului”, a arătat ministrul interimar al mediului.

„Aşa cum este proastă interfaţa aia – și ne-am asumat, după ziua de astăzi, că-i vom schimba interfața și vom face un sistem de alertă, astfel încât toți bucureștenii să primească această notificare, această alertă privind calitatea aerului din București. (…) Atunci când vorbim de poluare aerului, că suntem în casă sau suntem afară, suntem mai mult sau mai puţin expuşi. Aerul ăla intră şi în casă. Important este să luăm toate acele măsuri care să ne protejeze sănătatea”, a zis Costel Alexe.

„Comunicarea către bucureşteni ar fi putut să fie mult mai bună dacă APM Bucureşti ar fi reuşit să informeze printr-un sistem de alertă pe toţi cetăţenii prin sistemul de la ISU că avem un aer nu foarte curat în Bucureşti”, a mai spus ministrul, Costel Alexe.

„În viitorul apropiat, Bucureştiul şi România, printr-un proiect pentru care am depus aplicaţia prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.r.) vor avea un sistem de prognoză a calităţii aerului, pe lângă prognoza meteo. Mâine dimineaţă şi eu, şi dumneavastră şi toţi ceilalţi bucureşteni va trebui să fim mai precauţi atunci când ieşim din casă şi să verificăm datele din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului. În fiecare dimineaţă, fiecare dintre noi trebuie să verifice prognoza meteo. O să avem în viitorul apropiat și această prognoză privind calitatea aerului din București, care are la bază prognoza meteo și sursele de poluanți pe care le emit în momentul de față acești operatori economici și evident trebuie să luăm măsurile de precauție”, a adăugat acesta.

„Avem Gardă de Mediu pentru ca atunci când avem sesizări, fie din partea cetățenilor, fie informații, cum ar fi trebuit să avem, de la APM-uri, în acest caz, să verifice în timp real sau la sesizare dacă sunt operatori economici care respectă reglementările legale în vigoare. Și evident, trebuie să acționăm fără jumătăți de măsură: atunci când cineva a greșit, dincolo de sancțiune, să-i fie sistată activitatea până își intră în legalitate”, a arătat ministrul Mediului, Alexe.

„Trebuie să acţionăm fără jumătăţi de măsură. În momentul de faţă, pe PM10, PM 2,5 şi oxizii de azot avem depăşiri care, sub o formă sau alta, afectează calitatea aerului din Bucureşti. (…) În Bucureşti, din păcate, aerul nu este chiar atât de respirabil indiferent de ora la care ieşim din casă”, a concluzionat acesta.

Citește și: București Dehli, sau cum compară Turcan România cu India

#News