Apă descoperită în premieră într-un sistem planetar aflat la 370 de ani lumină de Soare

Deocamdată originea apei descoperite rămâne neclară, existând câteva ipoteze cu privire la aceasta.

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Oamenii de ştiinţă au identificat pentru prima oară apă într-un sistem planetar care abia se naşte, aflat la 370 de ani lumină de Soare, în jurul stelei Pds 70, care este puţin mai mică decât steaua care guvernează Sistemul nostru Solar, transmite agenţia italiană ANSA, potrivit digi24.ro.

Descoperirea, publicată în jurnalul Nature, a fost coordonată de italianca Giulia Perotti de la Institutul Max Planck pentru Astronomie din Heidelberg, folosind telescopul spaţial James Webb, aparţinând NASA. Italia a participat la acest studiu prin Institutul Naţional de Astrofizică, mai precizează ANSA

. Observaţiile au fost făcute folosind instrumentul MIRI (Mid-InfraRed Instrument) şi analiza datelor indică faptul că apa se află în formă de vapori fierbinţi, cu temperatura de aproximativ 330 de grade Celsius. Este de asemenea pentru prima oară când este observată apă într-un disc relativ vechi de gaze şi praf cosmic, cu o vârstă estimată la 5,4 milioane de ani. Din astfel de discuri de gaze şi praf aflate în jurul unor stele tinere se formează noi sisteme planetare.

Studii anterioare nu au reuşit să detecteze prezenţa apei în regiunile centrale ale unor astfel de discuri, condiţii în care astronomii au bănuit că moleculele de apă nu pot rezista puternicelor radiaţii stelare, abundente în astfel de regiuni ale cosmosului.

 Deocamdată originea apei descoperite rămâne neclară, existând câteva ipoteze cu privire la aceasta. Una dintre ipoteze susţine că vaporii de apă ar fi putut fi rămaşi de la o nebuloasă în care apa se găsea iniţial din abundenţă. O alta susţine că originea apei ar putea fi interstelară sau chiar că s-ar fi produs o reacţie chimică între hidrogen şi oxigen în cadrul discului de praf şi gaze cosmice.„Adevărul este probabil o combinaţie a tuturor acestor ipoteze”, a comentat Peroti.

Amenzi aplicate unor firme din două spitale din Sectorul 5, în urma controalelor dispuse de primarul Cristian Popescu Piedone