Rareș Bogdan / Foto: Facebook

Rareș Bogdan nu e un om rău de felul lui – cel puțin de la distanță nu pare. E coleric, e agitat, e mereu contra sistemului, cu toate că face parte din acel sistem unde s-a băgat de bună voie, dar nu e pare om literalmente rău. Și cum poți omorî omul din jurnalist, însă jurnalistul din om niciodată, Rareș Bogdan nu se poate abține să nu intervină de fiecare dată când simte că se cer sfaturile unui specialist. Ca de exemplu acum, când a presupus că-i cazul să-și spună părerea despre cei care nu respectă carantina obligatorie. Și știți ce? De data asta, omul are dreptate. Organele de ordine ar trebui să dea, totuși, dovadă de un pic mai multă vigilență. Se aude, domnule ministru?

„Aș vrea ca Jandarmeria și Poliția să înțeleagă că în unele zone rurale se circulă ca vodă prin lobodă. Nu înțeleg ce le mai lipsește jandarmilor, după ce președintele a instituit stare de urgență, ce le mai lipsește polițiștilor. Azi am vorbit cu 15 primari liberali, care mi-au spus că nu fac față, că oameni veniți din diaspora nu respectă izolarea. Îl rog pe Marcel Vela să-și pună în acțiune toți milițienii din minister.

Pentru prima dată în istoria României, zona rurală e mai indisciplinată decât zona urbană.

Bucureștiul e exemplu, exemplu în marea majoritatea zonelor. Cluj, Iași, Timișoara, Brașov sunt exemple de corectitudine și disciplină. Culmea, noi, care am învățat să respectăm satul românesc, am ajuns să ne uităm să nu ne vină să credem ce se întâmplă în satul românesc, unde nu se respectă autoizolarea”, a declarat Rareș Bogdan, la B1.

Citește și: Robu, nemulțumit de medicii „dezertori”

#News