Nicușor Dan, îngropat în datorii de 3 miliarde de lei

„Am găsit datorii curente, curente, adică care trebuie plătite acum, de 3 miliarde de lei, asta înseamnă trei sferturi din bugetul pe un an”

Primarul Capitalei Nicușor Dan a declarat că, în momentul de față, există datorii de 3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ trei sferturi din bugetul pe un an de zile. Potrivit lui Nicușor Dan, cu toate că Ministerul de Finanțe s-a declarat îngăduitor, situația nu ar fi, nici în acest moment, una „roz”. De altfel, ministerul nu ar fi fost singura entitate colaboratoare cu primăria care s-ar fi dovedit înțelegătoare, cu toate că ar fi existat și exemple nefericite în acest sens.

„Am găsit datorii curente, curente, adică care trebuie plătite acum, de 3 miliarde de lei, asta înseamnă trei sferturi din bugetul pe un an. (…) Am pierdut foarte mult timp cu asta. Am avut îngăduinţa Ministerului de Finanţe, care ne-a compensat pe termie, ne-a compensat 300 de milioane, deci am redus datoria cu 10%, am avut îngăduinţa marii majorităţi a creditorilor, care ne-au eşalonat plăţile, sunt unii care n-au făcut lucrul ăsta. Conturile noastre sunt încă blocate pentru investiţii”, a declarat Nicuşor Dan, aseară, la B1 Tv.

De asemenea, primarul Nicușor Dan amintește și de litigiul pe care chiar acesta l-a avut cu Primăria Municipiului București, în urmă cu aproximativ opt ani. La momentul respectiv, litigiul pe tema construirii unor blocuri pe spațiul verde, a fost pierdut de primăria Capitalei.

„A făcut un prim litigiu cu Primăria, în urmă cu vreo şapte-opt ani, pe care l-a pierdut, în care cerea să construiască acolo blocuri de cinci etaje, pe acel spaţiu verde. Ei împreună (să construiască – n.r.). Deci profesorul de la Facultatea de Drept a lăsat o parte din moştenire facultăţii şi o parte familiei lui, iar descendenţii au vândut la nişte cumpărători, persoane fizice. Sunt două persoane fizice, doamna Lucia Cherecheş este una dintre ele. Ei trei împreună s-au dus în instanţă şi au cerut ca Primăria să le dea voie să construiască pe acel spaţiu verde blocuri de cinci etaje”, a mai spus Nicuşor Dan.

Citește și: Birchall, dezamăgită de Nicușor Dan, cel pe care l-a susținut

#News