Candidatul Partidei Romilor „Pro Europa” la Primăria Sibiului, Dorin Cioabă consideră că a fost sabotat, acesta clasându-se pe ultimul loc, cu doar 80 de voturi. Explicația „regelui” Cioabă este aceea că „asul de treflă nu a fost pe buletine”.

”Mi-au contestat candidatura de două ori, în loc să-mi fac campanie electorală, eu am stat numai pe la Tribunal. Două contestații mi-au făcut cei de la Biroul Electoral Județean. Le-am câștigat pe amândouă, după care nu mi-au trecut însemnul electoral pe buletinele de vot. Nu au trecut pur și simplu, eu nu am avut semn electoral. Deși este înregistrat la nivel național, asul de treflă, simbolul nostru, nu a fost trecut la Sibiu. Doar avem dovada, avem fotografii ale buletinului. Acum, marea majoritate a oamenilor noștri nu știu carte și caută semnul. Nu au găsit semnul”, explică situația Dorin Cioabă, pentru Turnul Sibiului.

De partea cealaltă, Biroul Electoral Municipal a precizat că Dorin Cioabă nu a avut consimțământul Asociației Partida Romilor Pro Europa, de a candida la alegerile locale, pe listele lor și, implicit, pentru a folosi simbolul lor, „asul de treflă”, pe buletinul de vot.

„Dânsul avea susținerea Partidei Romilor Pro Euopa, care este altceva cu Asociația Partida Romilor Pro Europa, organizație care este o asociație parlamentară și are acest simbol electoral”, a precizat Adelaida Fulea, potrivit Turnul Sfatului.

Primăria Sibiului a fost câștigată de Astrid Fodor, de la Forumul Democrat al Germanilor din România, cu 20.088 de voturi, adică 43,05%.

Citește și: Când un singur vot face diferența

#News