Firea: „Încă 4 ani cu PNL la Palatul Victoria înseamnă falimentul economiei”

Fostul primar al Capitalei și actualul candidat la alergerile parlamentare din partea PSD, Gabriela Firea este de părere că încă patru ani cu PNL în rolul principal nu ar face decât să ducă economia în jos. „Suntem într-o situație unică.”, spune Firea. „Miza este una de viață și de moarte. Putem schimba soarta României, din punct de vedere medical, al educației, al locurilor de muncă. Încă 4 ani cu PNL la Palatul Victoria înseamnă falimentul economiei, distrugerea și compromiterea sistemului medical și educațional. Votăm ca să ne salvăm! Guvernul României este singurul din Europa care nu a aplicat metodele care au avut succes în Europa pentru salvarea vieților. S-a refuzat testarea, testarea extinsă. Dacă vom ajunge la guvernare, vom implementa măsurile luate în Europa, vom testa mai mult. Suntem printre puținele țări care au închis școlile. Ele trebuie redeschis, vom trata profesorii, copiii, părinții.”, a mai spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea: „La fel s-a întâmplat și în privința piețelor, numite de premier ”zona zooster”.

„Cu adevărat, trebuie să avem grijă în această, perioadă de sănătatea noastră. Cu adevărat, nu mai putem să spunem că nu se întâmplă nimic şi să mergem cu miile în pelerinaje sau cum a fost ieri (sâmbătă – n.r.) la Prislop, pentru Sfântul Părinte Arsenie Boca. Dar asta nu înseamnă că trebuie să interzicem credinţa. Nu înseamnă că voi fi vreodată de acord să intrăm cu mascaţii în biserici, cum s-a întâmplat la Constanţa. Asta arată că Guvernul este neputincios, că autoritatea statului este haotică. Normal era ca autoritatea locală, împreună cu biserica, să organizeze circuite, să le explice enoriaşilor să păstreze distanţa, să folosească masa de protecţia şi astfel puteau să meargă la slujbă. Aşa şi cu situaţia de mâine, cu Sfântul Andrei, nu este normal să acceptăm faptul că trăim într-o ţară în care este interzisă credinţa.

Nimeni nu a închis biserica, în niciun război, Prin urmare, nici un război sanitar nu poate fi o justificare pentru închiderea bisericilor. Soluţia este organizarea, buna organizare, pe care noi garantăm dacă vom reuşi să avem un număr suficient de parlamentari astfel încât în jurul PSD să fie alcătuită majoritatea parlamentară şi să putem să mergem la Palatul Cotroceni cu o formulă de guvernare”, a spus Gabriela Firea.

Citește și: Băsescu: „Valorile Europei pleacă de la valorile creștine și de la familie”

#News