Senatorul USR Dan Lungu și-a anunțat retragerea din cursa parlamentară în semn de protest, motivul acestuia fiind legat de prezența „unui traseist” pe listele USR Iași.

„Retragerea candidaturii mele e un semn de protest față de modul cum se face politică în USR Iași, Vorbim de PSDizarea USR Iași.

Mă refer la prezența unui traseist pe listă, domnul Bodea care a venit de la PNL. Mă refer la modul cum s-au făcut alegerile pentru stabilirea listelor pentru candidați. Efectiv sunt falsificate existând aici un aspect legal și unul moral.

De cel legal se ocupă câțiva colegi ai mei care au dat în judecată USR Iași pentru modul în care au fost organizate alegerile. În USR justiția internă nu funcționează.

Moral, au fost aduși în partid mulți oameni de către cei de la conducere pe care noi nu îi conuaștem. E vorba de rude în primul rand, de colegi de liceu, de vecini, care nu au nici o legătură cu politica. Ne întalnim cu ei doar în ziua alegerilor. E vorba de mulți, de 70% din cei care au votat.”, a declarat Dan Lungu, în direct la Digi24.

Dan Lungu a fost plasat pe locul cinci la Senat pe listele Alianţei USR-PLUS în judeţul Iaşi, ordinea pe liste fiind stabilită în urma votului membrilor filialei ieşene a USR.

În ultimii ani, senatorul Lungu a avut relaţii tensionate cu actuala conducere a USR Iaşi.

Actualii parlamentari USR Marius Bodea şi Cosette Chichirău deschid listele USR-PLUS Iaşi la Senat şi Camera Deputaţilor. Pe locul doi la deputaţi apare Monica Berescu, lider PLUS Iaşi.

Citește și: Rădulescu suferă de daltonism politic

#News