Nicușor Dan și-a preluat oficial, joi, mandatul de primar general al Capitalei, la mai bine de o lună după alegerile locale, dar și după tergiversări legate de validarea sa.

„Sunt foarte onorat să fiu azi în faţa dumneavoastră. O să încep cu motto-ul pe care şi l-a ales acum 30 de ani Liga Studenţilor, preluat de la Avram Iancu: Nu ne-am luptat pentru jucării! Eu sunt convins că bucureştenii care au ieşit în număr mare la vot în 27 septembrie nu au ieşit pentru ca nişte oameni să îşi schimbe titulatura pe cartea de vizită. Ei au ieşit pentru valori, pentru o reaşezare a ierarhiilor în societate. Au ieşit pentru onoare, dreptate, competenţă. Pe scurt pentru acele lucruri care să-i facă pe copiii noştri să vrea să trăiască în oraşul acesta şi în ţara aceasta”, a afirmat Nicuşor Dan, în discursul de după depunerea jurământului ca primar general al Capitalei.

Prioritățile lui Nicușor Dan

Edilul Capitalei a subliniat că trei sunt problemele grave cu care se confruntă Bucureștiul: o criză sanitară, o criză a termoficării și o criză financiară.

„Purtați mască, ascultați recomandările specialiștilor, evitați eglomerațiile”, sunt sfaturile pe care le transmite locuitorilor Capitalei. Edilul a dat asigurări că de îndată ce numărul îmbolnăvirilor va scădea sub 100 în București, va fi deschisă ușa mare a Primăriei, așa cum a promis. „Îi asigur pe bucureșteni că această instituție va fi partenerul lor, nu se poate să nu reușim!” – a spus noul primar general al Capitalei.

Citește și: Orban „îl ia de nou” pe Nicușor Dan: după învestire, ședință!

#News