Sursa foto: Pixabay

Parlamentarii USR au depus, joi, un proiect de lege pentru transparentizarea cheltuielilor pe care partidele politice le fac, din banii publici primiţi ca subvenţie, cu presa şi propaganda.

Potrivit AGERPRES, acesta modifică Legea finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (334/2006) şi Legea audiovizualului (504/2002).

Partidele politice vor avea obligația de a face publice aceste informații

Partidele politice vor fi obligate să publice – pe site şi la sedii, într-un loc vizibil – contractele încheiate pentru promovarea în presă şi/sau pentru propagandă, inclusiv eventualele acte adiţionale.

De asemenea, sumele primite ca subvenţii de către partide, precum şi toate contractele în baza cărora acestea sunt cheltuite vor fi considerate informaţii de interes public în sensul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, fără a putea fi invocat secretul comercial.

Contribuţie politică va fi considerată orice contribuţie la finanţarea serviciului media în scopul promovării unui partid, membrilor acestuia sau activităţii lor, iar programele realizate cu astfel de contribuţii vor trebui să fie marcate ca atare, astfel încât să reiasă clar partidul sau politicienii pentru a căror promovare s-au plătit fonduri.

Mai puțini bani pentru promovare și/sau propagandă

În plus, cheltuielile partidelor pentru propagandă electorală la radio, tv, presă scrisă şi online nu pot depăşi 40% din totalul subvenţiei primite de la stat. USR ia în considerare, totodată, solicitarea Consiliului Europei privind desecretizarea contractelor prin care fonduri publice sunt transferate de partide către presă.

„O presă liberă, obiectivă, care pune întrebări reale şi realizează investigaţii, este un pilon fundamental pentru democraţia din România. În România, partidele politice care dau milioane de euro pe an către presă încearcă să se comporte ca şi cum presa ar fi de licitat: cine dă mai mulţi bani e prezentat mai bine către cetăţeni.

Ei bine, USR nu poate accepta ca presa să fie tratată ca un bun de licitat. Aşadar, am depus, astăzi, un proiect legislativ care, odată aplicat, va proteja libertatea presei de care noi toţi avem nevoie”, a declarat Diana Buzoianu, deputată USR și iniţiatoare a proiectului de lege.

Citește și Război diplomatic între Nicaragua și Uniunea Europeană