Alegerile locale de duminică din Bihor au fost câștigate cu un scor foarte mare pentru PNL, cu peste 70%, atât la primăria Oradea (Florin Birta, fostul viceprimar), cât și la șefia Consiliului Județean (Ilie Bolojan, fostul primar al Oradei). Aceste cifre (3,04% la primărie, respectiv 2,3% pe județ) nu au rămas fără efect în rândul alianței USR PLUS, care a luat măsuri radicale, având în vedere că în numai două luni urmează o altă serie de alegeri, cele parlamentare, și este nevoie de o mobilizare pentru obținerea unor rezultate bune. Astfel, președinții USR Bihor și PLUS Bihor își vor da demisia, în cursul zilei de marți, potrivit unui comunicat transmis de alianța USR PLUS.

„Alegerile locale recent încheiate s-au desfășurat într-un cadru atipic, dar acest lucru nu justifică rezultatele proaste înregistrate de Alianță USR PLUS Bihor.

Alegerile locale recent încheiate s-au desfășurat într-un cadru atipic, dar acest lucru nu justifică rezultatele proaste…

Publicată de PLUS Bihor pe Marţi, 29 septembrie 2020

Timpul pe care îl avem la dispoziție pentru organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie și pentru îndeplinirea tuturor etapelor legale necesare (strângere de semnături, depunere documentații) este foarte scurt ceea ce ne determină să luăm măsuri rapide și ferme pentru pregătirea acestui ultim scrutin electoral.

Pentru desfășurarea acestuia în cele mai bune condiții, apreciem că trebuie să asigurăm tuturor membrilor și filialelor locale încredere și stabilitate, necesități dificil de îndeplinit în această perioadă și în acest context.

În acest sens, în urma unei decizii comune, președinții USR Bihor și PLUS Bihor, Silviu Dehelean și Ioana Mihăilă alături de conducerile județene urmează să își depună demisia în cursul zilei de azi, urmând să asigure interimatul până la noi alegeri interne desfășurate în baza prevederilor statutare. În acest fel, organizațiile USR și PLUS Bihor vor decide cum doresc să meargă mai departe.

USR Bihor și PLUS Bihor fac parte dintr-un alt val al politicii românești, aspect care ne obliga în sensul asumării unei atitudini responsabile și corecte atât față de alegătorii noștri cât și față de membrii celor două partide”, se arată în comunicatul alianției.

Citește și: PNL, peste 70% din voturi pentru Oradea și Bihor

#News