Cu toate că până nu de mult, Petre Roman era un personaj destul de scump la vedere, iată că situația tinde să se schimbe. Și nu oricum, ci într-un mod periculos pentru acesta. În vremuri tulburi în care discriminarea rasială devine din ce în ce mai „penală”, mai ales acum, de când cu mișcarea BLM care a pus și mai mult gaz pe foc discriminării de orice fel, o declarație ca cea a lui Petre Roman se poate solda cu o frumoasă amendă aplicată de CNCD. Cel mai probabil că voi reveni asupra subiectului, la un moment dat.

Petre Roman, despre clanurile interlope

„Dacă aș fi fost în funcția de prim-ministru acum,  aș fi cerut ministrului de Interne să-mi prezinte un raport complet, pentru ultimii 10-15 ani, toate actele de violență comise de clanurile țigănești. Noi trebuie să înțelegem cum se petrec lucrurile în realitate.

Când întreaga autoritate a statului utilizează toate mijloacele severe, legale, nu există clanuri care să nu fie puse sub control dacă nu există implicații sau vinovății în interiorul sistemului judiciar. Am scăpat de sub control situația. În familiile de rromi prevalează cultura veche, adică nu-i trimit pe copii la școală, mai bine îi duc la cerșit. Neîncrederea tuturor în români vine de la clanurile țigănesti care-și fac de cap în Occident.”, declară Petre Roman.

Așadar, într-un vast exercițiu de imaginație, Petre Roman își închipuie cum i-ar sta, din nou, pe scaunul de prim-ministru al României, aducând în discuție problema clanurilor interlope care, după cum chiar acesta explică, ar fi formate din cetățeni „de etnie”. În același interviu acordat unui post de televiziune, Roman critică sistemul românesc de justiție, afirmând că situația este, fără dar și poate, scăpată de sub control, în momentul de față.

Citește și: Linia (nu tocmai fină) dintre rasism si hipercorectitudine

#News