Radu Banciu

Omul de televiziune, Radu Banciu a vorbit în cursul serii trecute despre PNL, despre guvernare și despre șansele reale ale acestora de a mai izbândi vreodată la alegeri. În opinia lui Radu Banciu, PNL și-ar cam fi ratat șansa, astfel că viitorul lor n-ar suna foarte bine. De asemenea, el ne povestește și despre intențiile ascunse ale celor de la PSD care, în realitate, nu și-ar dori neaparat ca populația să o ducă mai bine, ci doar să dea ei bine în ochii electoratului.

„Pe 1 se septembrie cade Guvernul Orban, ne-a transmis Olguta Vasilescu. N-ar cum să nu cadă. Pentru că cerințele sunt incredibile. Deci ei trebuie să măreasca pensiile cu 40 % cel puțin. Pot să le mărească și cu 2000%. Dacă le măresc de la 0 până la 39% inclusiv…

Le-au pus pistolul la tâmplă cei de la PSD liberalilor. Dacă nu măresc pensiile până la 1 septembrie, ultima zi, vor fi dati jos printr-o motiune de cenzură. Evident că PSD-ul se știe puternic, inatacabil în domneniul asta, va da jos Guvernul. Orice abatere de la această promisiune va costa capul guvernului Orban, care în aceste condiții cred că deja se pregătește de o vacanță interminabilă. De ce să mai vină la muncă dacă oricum nu va mai avea nici un cuvânt începând cu prima zi din septembrie. Moțiunea va fi depusă imediat cum trece termenul, practic la ora 00:05, noaptea ca bandiții, vor da jos Guvernul Orban. (…)

De ce pensiile cu 40%? Este un capital extraordinar pentru Partidul Social Democrat, masa asta manipulabilă. Ei fără pensionari nu exista. E mai usor sa dai niste bani pe care îi iei împrumut, sigur, îi furi, dar o parte dintre ei te prefaci că îi dai la pensionari, decât să-i investești, decât să ai idei, decât să faci ceva pentru țară…

Radu Banciu: Că mărești pensia cu 40% nu înseamnă că ai lăsat ceva în urmă, aia tot săraci vor fi. Ai o pensie de 1000 de lei, o mărește cu 40% n-ai câștigat mai nimic. Este exact aceiași Mărie cu altă pălărie.

Asta știe PSD-ul…Ei nu vor să îi facă pe oameni să o ducă mai bine, ci să o ducă la fel de prost, dar în contextul în care aceștia pot să fie utili.

Vă dați seama, o mărire de 40% în toamnă…îi aduce pe PSD pe un platou în situația de a fi votați de toți amărăștenii României. Asta îi interesează, nu oamenii de calitate.

Sigur că nu poți să măresti salariile în sectorul privat, nici să le tai, n-ai decât marja asta cu bugetarii. Oamenii s-au lăsat iarăși păcăliți de aceste teorii. (…)

Astea sunt cele mai simple teorii din cele câteva mii care există pe planșa a unui partid. A umbla la pensii si la salarii, numai la buget la salarii și la pensiile amărâților. Astea sunt cele mai slabe promisiuni pe care le poate face un Guvern, pentru că astea prind la oamenii needucați, neinstruiți, manipulabili. În rest totul este complicat: să te împrumuți, dar să nu împrumuți atât cât să nu mai poți să dai înapoi, să investești, dar cu cap să reiei relațiile comerciale cu țările care îți pot aduce niște avantaje.

E gata cu PNL-ul! Nu are cum să mărească cu 40% pensiile. Ei s-au împrumutat conforma informațiilor PSD cu 17 miliarde de euro, PNL-ul până acum. PSD-ul zice: noi am făcut mult mai bine, noi ne-am împrumutat doar cu 15 miliarde. Diferența asta de 2 miliarde, practic atârnăm cu toții. Nu mai are cum în condițiile astea să le mărească amărâților pensia cu 40%. Cu 400% ar mări-o PDS dacă ar ști că iese și când ar ajunge la guvernare… știți pe unde v-o dă: Prin gaura aia de șarpe sau de cuc…pe acolo… „, a declarat omul de televiziune, Radu Banciu.

Citește și: 2024, anul în care Ponta îl va bate pe Iohannis la prezidențiale

#News