Cu toate că zilele trecute încă se dezbătea situația enigmatică a măștilor, iată că acum Anisie spune că școlile sunt pregătite pentru a primi elevii. În data de 2 iunie se vor începe cursurile pregătitoare pentru examenele naționale destinate elevilor din anii terminali.

„În sala de clasă, vreau să-i asigur pe părinţi, că se va realiza dezinfectarea şi igienizarea, băncile vor fi igienizate, la fel şi scaunele. Se va realiza în fiecare zi dezinfecţie şi igienizare. Cu o oră înainte de a pătrunde elevul în sala de curs se va realiza aerisirea acelei săli, iar după cele două sau trei ore de curs, elevul va părăsi şcoala tot pe un culoar bine definit şi, la ieşirea din şcoală, vor arunca măştile pe care le-au ţinut în timpul cursurilor şi vor primi o altă mască, de la şcoală, pentru a-şi continua drumul către casă în siguranţă”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei joi pentru Realitatea Plus.

În același interviu, Monica Anisie a povestit că pentru data de 2 iunie s-ar fi luat toate măsurile necesare bunei desfășurări, astfel că în fiecare școală vor exista cadre medicale. Acestea le vor măsura temperaturile elevilor care intră în incinta instituțiilor de învățământ. Tot potrivit Monică Anisie, unitățile vor fi dotate cu dezinfectanți, mănuși și măști pentru fiecare elev. Pupitrele vor fi așezate, regulamentar, la o distanță de 2 m.

Cât despre elevii care nu pot, din motive de sănătate, să participe la aceste exemene, președintele Iohannis declara în cursul zilei de ieri că aceștia vor avea parte de o a doua sesiune de examene.

Citește și: Anisie promite măști pe care încă nu le are

#News