Pahar cu apa
Pahar cu apa. Sursa foto: dcnews.ro

Oamenii de ştiinţă au descoperit recent că apa are un rol important în pierderea greutăţii. În primul rând, apa nu conține calorii, ea înlocuind cu succes băuturile dulci, sucurile de fructe sau băuturile calde.

Potrivit studiilor realizate de către cercetătorii britanici, apa creşte sațietatea și reduce foamea.150 de persoane au slăbit după ce au băut cel puțin un litru de apă pe zi, arată un studiu al Universității Colorado din Statele Unite. Un alt studiu arată că persoanele care au băut apă au slăbit între 0,4 și 8,8 kilograme. Experţii recomandă creşterea aportului zilnic de apă, înlocuirea băuturilor calorice cu apă și consumul apei înainte de masă. Specialiştii recomandă să bem apă atunci când ne este foame şi chiar înainte de masă, pentru a pierde din greutate. Pe lângă pierderea în greutate, medicii recomandă consumul apei pe tot parcursul zilei, în cantități mari de până la 2 litri. Cel mai bun sfat este să beți apă mereu când vă este sete, un lucru care vă asigură că organismul va funcționa foarte bine.

Ce regim este recomandat

În fiecare dimineaţă se bea un pahar mare de apă călduţă în care ai stors şi jumătate de lămâie. Astfel, îţi vei curăţa organismul de toxine. Trebuie să bei apă toată ziua, din jumătate în jumătate de oră. Nu ai voie în timpul acestei diete niciun strop de alcool şi niciun fel de suc acidulat sau neacidulat cumpărate din comerţ. Nu este indicat să consumi nici cafea. În schimb, se poate bea apă plată necarbogazoasă şi ceai verde, negru, din petale de trandafiri. Mai poate fi băută şi limonadă, fără zahăr şi niciun alt fel de îndulcitor, de lămâie şi grapefruit, dar nu mai mult de un pahar de 200 de ml la două zile. În acest regim de slăbire sunt indicate supele, preferată fiind cea de varză. Aceasta te va ajuta să topeşti kilogramele. De asemenea, mai sunt recomandate supele de roşii, conopidă şi morcovi. Este important să faci mișcare măcar 30 de minute pe zi.

Încălzirea globală afectează întreaga planetă: din Groenlanda, până în România