Cîțu: „Nu vor fi tăiate salariile bugetarilor”

„Înghețarea” salariilor la „stat”, mărire cu rata inflației pentru cel „minim pe economie”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, după ședința de Guvern, de luni, faptul că salariile bugetarilor vor fi înghețate la nivelul veniturilor din decembrie 2020. În ceea ce privește majorarea salariului minim pe economie, acesta va crește cu puțin peste rata inflației.

 „Am avut o discuție cu sindicatele despre salariul minim. Sindicatele au venit cu o propunere de a crește salariul minim. Am găsit o soluție de compromis. Salariul va crește puțin peste rata inflației, adică cu puțin peste 3 la sută. Înțelegem costurile pentru antreprenori. În ceea ce privește angajații din mediul bugetar, nu vor fi tăiate salarii. Vom analiza legislația, pentru că au apărut anomalii și excepții de când a fost aprobată legea, vom face o analiză amplă și până atunci veniturile angajaților din sectorul public central și local vor fi menținute la nivelul lunii decembrie 2020 până când vom avea analiza”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Amânarea ratelor la bănci

Totodată, premierul a menționat faptul că au fost discuții cu privire la amânarea la bănci. „Știți foarte bine că există o decizie a EBA – Autoritatea Bancară Europeană – care spune că se pot amâna aceste rate până la nouă luni. Dar în acest moment am găsit o soluție prin care vom putea să prelungim, pentru anumite categorii, această facilitate. Zilele viitoare vom veni și cu detalii, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă și ne apropiem de o soluție care să permită celor afectați de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare de această facilitate”, a spus premierul.

Altfel, miercuri, 30 decembrie va avea loc ultima ședință de guvern din acest an, când va fi aprobată și Agro IMM Invest. „Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest. Noutatea este Agro IMM Invest, va fi aprobată în ședința următoare, este o măsură pe care o așteaptă cei din sectorul agricol cu garanții de până la 1 miliard de lei”, a mai spus Cîțu.

Citește și: Ciolacu: „A dat oficial startul austerității”

#News