Un lucru e cert, Liviu Dragnea încă mai reușește, prin „șarmul său inegalabil”, să mai facă victime ale amorului politic. Cu toate că vremea lui a apus și majoritatea social democraților s-a dezis de existența lui, există încă fani înfocați care îi cântă ode. Printre cei mai împătimiți adulatori ai lui Dragnea se numără și Codrin Ștefănescu și Ionel Arsene, doi elefanți ai „aducerii aminte”.

Cele două mesaje primite de Dragnea, de la distanță

„Astazi e ziua ta de naștere, Liviu! Îți doresc multa sanatate si multa putere, ca sa treci cu bine si prin aceasta cumplita încercare! Trebuie sa rezisti cu orice pret! Pentru ca te așteapta familia, prietenii si foarte mulți români care se gândesc mereu la tine!”, a scris și Codrin Ștefănescu.

„Prieten drag, îți doresc să fii, ca și până acum, stăpân pe destinul tău! Indiferent de loc și de moment, să fii puternic! Să te învrednicească Dumnezeu să treci cu bine peste această nedreaptă încercare! La mulți ani, Liviu!”, a scris, la rândul său, Ionel Arsene, tot pe Facebook.

De asemenea, imediat după postare, organizația PSD Teleorman a distribuit postarea lui Codrin Ștefănescu, în semn de înalt omagiu pentru Dragnea, „eroul” căzut în dizgrația autorităților.

Pentru o mai bună înțelegere a situației „ingrate” în care se află Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu a adăugat, într-un alt mesaj, că oropsirea „supremului” a atins un asemenea apogeu încât fostului lider PSD i s-ar fi interzis până și dreptul vital de a-și cumpăra țigări. Ca să nu mai pomenim despre sănătate, capitol din viața prigonitului care lasă, de asemenea, de dorit.

Citește și: Cristoiu, suspicios în legătură cu validarea „protejatei” lui Iohannis

#News