Nicoleta Nucă nu este împotriva operațiilor estetice, câtă vreme încă te mai recunoști în oglindă

Unele femei nu mai arată a ființe umane doar din dorința de a atinge acea «perfecțiune» pe care o vedem în social media”

Artista Nicoleta Nucă este de părere că rețelele de socializare pun o mare presiune pe utilizatori, multe femei ajungând în punctul în care să își dorească să atingă „perfecțiunea”, prin operații estetice, dacă prin filtre nu este de ajuns.

„Cred că trăim într-o lume în care presiunea față de felul în care arăți este foarte mare și din acest motiv se ajunge la body shaming foarte agresiv în ziua de astăzi. Persoanele ajung să recurgă la foarte multe operații estetice. Nu sunt împotriva lor, atâta timp cât sunt făcute cu măsură, dar, în unele cazuri, merg într-o extremă, unele femei nu mai arată a ființe umane doar din dorința de a atinge acea «perfecțiune» pe care o vedem în social media”, a declarat Nicoleta Nucă într-un interviu acordat Viva.

De altfel, Nicoleta Nucă nu se consideră o persoană influentă, în sensul dar de social media, chiar dacă de-a lungul vremii a recurs la diverse schimbări de look, cea mai la îndemână fiind cea cu privire la păr, culoare sau tunsoare.

„Mi-am schimbat lookul de nenumărate ori pentru că așa am vrut eu. M-am tuns scurt, pentru că mie îmi place foarte mult așa, deși au existat păreri că o femeie trebuie să aibă părul lung. Dar am simțit de multe ori presiune mai ales prin felul în care oamenii își exprimă părerile”, a mai spus artista.

Totodată, aceasta consideră că online-ul este cel care pune cea mai mare presiune, pe toată lumea, fără vreo excepție. Este suficient să aruncați o privire la secțiunea comentarii la diverse postări, fie că vorbim de persoanele publice, fie a oamenilor de „rând” și vă puteți face o idee despre ceea ce înseamnă social media în vremurile „perfecțiunii”.

„Online-ul este un mediu foarte agresiv și mi se pare că devine din ce în ce mai nociv, nu doar pentru persoanele publice, ci și pentru oamenii normali (…) și, mai ales, pentru generația tânără. Dar niciun lucru pozitiv nu vine fără reversul medaliei”, a concluzionat Nicoleta Nucă.

De altfel, există țări care au adoptat o lege împotriva influencerilor și vedetelor care folosesc diverse filtre ce schimbă realitatea.

Citește și: Bianca Drăgușanu vrea să fie perfectă