Dan Cristian Popescu

PNL și USR-PLUS păreau că au ajuns la un compromis politic și că și-au împărțit candidaturile pentru primăriile de sector, în urma negocierilor pe care le-au purtat în ultimele zile. Astfel, alianța condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș va desemna candidați pentru primăriile sectoarelor 1,2 și 4, iar PNL va stabili candidații la sectoarele 3,5 și 6.

Mai mult, Dan Barna reușise chiar să-și impună punctul de vedere și să obțină acordul lui Ludovic Orban de a nu susține sub nicio formă candidatura viceprimarului PNL al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, acesta nereușind să întrunească criteriile de integritate ale USR. Însă, Dan Cristian Popescu nu pare să cedeze chiar atât de ușor precum Ludovic Orban și a ieșit la atac.

„Nu înțeleg cum am ajuns eu în postura de „Cui al lui Pepelea” în această negociere. Din toate sondajele, dar mai ales din atitudinea oamenilor, Dan Cristian Popescu este alegerea normală pentru sectorul 2. În momentul acesta, situația e simplă, ori candidez, ori sectorul este predat lui Neculai Onțanu și camarilei acestuia.

Cât despre criterii de integritate, nu pot decât să repet invitația pe care am tot adresat-o celor de la USR-PLUS, și anume aceea de a veni la o dezbatere publică, să îmi prezinte exact care sunt acele probleme pe care le tot invocă fără să le numească sau să prezinte vreo dovadă. Până una alta, văd că unul dintre copreședinții USR-PLUS București, Vlad Voiculescu ar fi avut probleme cu legea fiind urmărit de către DIICOT pentru dispariția unor acte clasificate. Nu o spun eu, o spun jurnaliștii.

Negocierile politice se fac cu argumente și sper, pentru binele unui proiect în care încă cred, alianța PNL-USR-PLUS pentru București, ca Dumnezeu să le dea mintea de pe urmă și să reușim să avem candidați comuni atât la PMB cât și la sectoare, iar aceștia să fie candidați care să aibă cu adevărat șanse, nu doar fente și șicane prinse într-un joc politic meschin”, ”, a declarat Dan Cristian Popescu, pentru Antena3.

Unul dintre criteriile de integritate la care fac referire cei din USR ar fi acela că Dan Cristian Popescu a lăsat să se înțeleagă, la jumătatea lunii iunie, că va candida pentru funcția de primar al Sectorului 2 din partea PSD. „Astăzi sunt încă membru PNL. Din câte știu, sunt candidatul PNL la primăria sectorului 2. Am primit oferte de la mai multe partide. În orice condiții, voi candida la primăria sectorului doi”, declara în urmă cu aproximativ o lună și jumătate Dan Cristian Popescu.

Acesta și-a început cariera politică în PNȚCD, iar în 2004 s-a înscrie în PNL, partid din care avea să fie exclus în 2012. În același an s-a înscris în Partidul Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu și obține un mandat de deputat pe listele ARD (alianța cu Partidul Democrat Liberal).

A fost ales secretar al grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaților și apoi secretar al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, în urma fuziunii PNL-PDL. În iunie 2016 a candidat la funcția de primar pentru Primăria Sectorului 2 din partea Partidului Național Liberal, unde a ieșit pe locul 2 și era ales viceprimar de către Consiliul Local Sector 2.

Citește și: În alianța de dreapta se merge pe strâmbe

HashtagNews.ro