Danube Rock Festival - foto: Iulia KELT

Cu toții ne dorim ca viață să revină la normal. Cu tot cu terase, cu spectacole, cu piese de teatru. Și pentru c-am fost cuminți, președintele Iohannis ne-a dat voie să ne strângem într-un grup de maxim 500 de inși și musai în aer liber, dacă vrem ca anul ăsta să avem parte de orice fel de distracție. Într-o notă mai serioasă, de la 1 iunie se vor putea, într-adevăr, organiza spectacole în aer liber, fie că vorbim despre concerte, piese de teatru ori alte forme de entertainment – însă nu oricum, ci cu maxim 500, după cum am mai zis.

Ordine, disciplină, distanță

Mă întreb, însă cum se va ține contul numărului maxim de persoane, caz în care discutăm despre spectacole gratuite, organizate în grădini publice sau spații atât de deschise încât devine destul de greu să ții evidența tuturor celor care se află acolo pentru spectacol, ori pur și simplu sunt în trecere. Mă gândesc că în timp se vor aranja toate detaliile acestea, iar nedumerirea mea va deveni nefondată.

Niciun fel de dilemă legat de spectacolele unde trebuie să plătești bilet, însă – acolo lucrurile sunt clare: chit că vrei, chit că nu vrei, va trebui să stai pe scaun la distanță regulamentară față de celălalt așezat pe scaun.

Abia aștept să mă duc la primul concert rock unde am să stau pe scaun: un vis devenit realitate!

Cât despre celelalte lucruri anunțate de Iohannis, tot de la 1 iunie ni se deschid și „Meccile” (terasele), dar și-acolo va fi cu schepsis, în mod sigur. De asemenea, se deschide și sezonul de plajă – iarăși, habar nu am în ce condiții exact, presupunând că vorbim, din nou, despre șezlonguri distanțate (aleluia!). Și poate cea mai bună veste pe ziua de astăzi este că nu vom mai avea nevoie de declarații pentru a ne foi de colo-colo prin țară.

Până la următoarele restricții, vă doresc o zi bună și să fiți cuminți! Nu de alta, însă ați văzut ce pățim atunci când nu suntem cuminți! Ne iau ăștia toate jucăriile!

Citește și: Tudor Giurgiu, despre situația cinematografelor în plină stare de alertă

#News