FOTO facebook

Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, după o ședință a conducerii centrale a partidului, că, de la 1 iunie, Consiliile Județene și marile municipii reședință de județ vor intra în colaps financiar.

„În acest moment, după centralizarea noastră, cheltuielile suportate de către toate autorităţile locale din ţară, indiferent de culoarea politică, ajung la 500 de milioane. Banii primiţi de la Guvernul României pentru spitalele judeţene, pentru funcţionarea lor şi pentru lupta medicilor cu coronavirusul au fost de 17 milioane de lei. Toată lupta a fost dusă în principal de administraţiile locale.

Începând cu data de 1 iunie, cel târziu 1 iulie, Consiliile Judeţene şi marile primării de municipiu vor intra în colaps financiar. Nu vor mai exista bani nici pentru spitale, şi nici pentru protecţia copilului. Au fost impuse prin ordonanţele militare o sumedenie de atribuţii către administraţiile locale, nesusţinute financiar de către Guvernul României”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu anunţă că PSD va veni cu un amendament la rectificarea bugetară, care se află în dezbatere în Parlament, pentru a ajuta primăriile cu bani.

#NEWS