Florin Cîțu

Florin Cîțu are și el un tată ca noi toți – tată care locuiește undeva într-o comună din Vâlcea. Acea comună e condusă și ea, ca oricare altă comună, de un primar care, ca oricare alt primar, e membru de partid. Și nu membru al oricărui partid, ci chiar al celui din care face parte și Florin Cîțu. Așadar, supărat nevoie-mare pe primarul de la el din comună, tatăl ministrului de Finanțe tună și fulgeră pe motiv că primarul nu prea își face treaba. Mai pe larg, Cîțu senior îl acuză pe primar de faptul că nu s-a ocupat de drumuri, acestea fiind impracticabile. La rândul lui, primarul se scuză și dă vina pe administrația de la București, mai exact pe lipsa banilor pe care ar fi trebuit să-i primească de la fiul reclamantului.

Telenovelă, popcorn și liberali

”Domnilor, nu vedeți ce hal de drum e aici? Îți rupi gâtul până aici, nu numai mașina. Dar cine să facă ceva, dacă primăria nu e interesată de nimic? E primar PNL în sat, m-am dus la el să vorbesc, dar știți ce mi-a zis? ”Să dea bani băiatul mata dacă vrei drum. Că tot se plimbă cu câinii pe aici!”. Soția mea a avut proces cu ei pentru o bucată de pădure care ne aparținea, iar ei au preferat să plătească 6000 de lei unui avocat decât să dea banii ăștia ca să facem drumul”, declară tatăl ministrului de Finanțe.

”Eu nu mă opresc aici. Când au venit în inspecție de la prefectură, primarul s-a făcut nevăut, a dispărut când să dea ochii cu mine. Eu am notificat autoritățile că dacă într-un interval stabilit de timp nu-mi fac drum, îmi fac eu singur unul și apoi pun statul să plătească! Totul e legal. Păi și drumul ăsta de aici, așa cum arată el, tot eu l-am făcut, din buzunarul meu! Cred că cu totul o să mă coste undeva pe la vreo 6000 de lei”, a completat acesta, potrivit celor de la Kanal D.

Citește și: Nicolae Robu către timișoreni: fugiți, mă!

#News