Ministrul Educației anunță majorarea burselor pentru elevi 

Astfel, bursă de merit creşte de la 200 de lei la 450 de lei pe lună

Bursele de merit pentru elevi se vor dubla, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, cuantumul lor urmand să ajungă de la 200 de lei pe lun =ă la 450 de lei.Potrivit ministrului Educatiei, elevii care obțin medalii la olimpiadele naționale vor primi 700 de lei pe lună, iar elevii care obtin medalii la olimpiadele internaţionale vor fi răsplătiţi cu 1000 de lei pe lună, potrivit romaniatv.net.

Ligia Deca a precizat că bursele vor fi plătite din bugetul Ministerului Educației.

“Susţinem şi excelenţa în educaţie. Creştem bursele. Astfel, bursa de merit creşte de la 200 de lei la 450 de lei pe lună.Bursele de performanţă, care devin burse de excelenţă olimpică vor avea valoare pentru cei care au premii la olimpiadele naţionale – 700 de lei pe lună, cei care aduc medalii de la olimpiadele internaţionale – 1000 de lei pe lună. De asemenea, permitem ca cei cu capacitate de performanţă şcolară înaltă să poată promova doi ani de studii într-un an şcolar. Vom finanţa suplimentar centrele judeţene de excelenţă care îşi propun activităţi de aprofundare, mentorat şi sprijin structural pentru elevii capabili de performanţă înaltă. De asemeneam, elevii care câştigă medalii la sporturi olimpice, organizate de federaţiile sportive naţionale, vor beneficia de burse de merit, încurajăm şi sportul în şcoală”, a declarat Lidia Deca într-o conferinţă de presă. Ligia Deca a declarat că plata burselor se va face de la bugetul Ministerului Educaţiei.“Plata burselor elevilor se va realiza direct de la bugetul Ministerului Educaţiei pentru a preîntâmpina întârzierile datorate alocărilor bugetare care treceau prin bugetul autorităţilor publice locale.Ne-am fost semnalat acest lucru în repetate rânduri din teritoriu. Acolo unde autorităţile publice locale pot suplimenta aceste sume vor putea face acest lucru”, a explicat ministrul Deca.

28 februarie, data limită pentru comercianții de băuturi pentru a se înscrie în Sistemul de Garanție-Returnare