Foto: Facebook

Of, viața mea, ce mă fac cu ea?

Caz în care vă întrebați oare ce-o mai face Dragnea pe la Rahova, ei bine, aflați că acesta nu prea e bine și nici prea sănătos, așa cum îl știam. De altfel, ghinioanele par să se țină scai de fostul „dictator” PSD. Nu numai că nu vrea nimeni să-i dea drumul din pușcărie, dar acum, colac peste pupăză, se pare că-i tot apar dosare. Și ca să fie treaba, treabă, s-ar mai fi și rănit la mână în cursul zilei de astăzi.

Lucrând la portiera unei dube, acesta a scăpat flexul direct peste mână, făcând rost de o tăietură destul de urâtă. Sau cel puțin așa declară Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.

Citește și: Dragnea și Mazăre se joacă cu mașinuțele la Rahova

„Starea lui este stabilă acum, dar a fost un accident destul de urât. În momentul în care dânsul repara o ușă de la o dubă și din păcate a sărit flexul în momentul în care tăia la ușa respectivă și i-a tăiat mâna destul de grav. O tăietură adâncă din câte am înțeles. A fost nevoie de o intervenție urgentă chirurgicală. A fost cusut”, a spus Flavia Teodosiu, într-o intervenție telefonică la Antena3.

Acum, nu știu, oi fi văzut eu prea multe episoade din Oz, Orange is the New Black sau Prison Break, însă metoda asta mi se pare extrem cunoscută! Uneori, când vrei să petreci un pic de timp în afara celulei, apelezi și la metode dureroase. Faci o balanță și vezi ce-i mai important pentru tine, pielea crăpată sau șansa de a mai ieși puțin din rutina plictisitoare de la Rahova? Firește, doar o supoziție a unui om care a urmărit prea multe seriale! Adevărul poate fi ăsta sau altul.

Iertată să-mi fie lipsa de empatie pentru necazul domnului în discuție, însă un jurnalist care a trecut prin lacrimogenele și fumigenele zilei de 10 august nu va putea niciodată să se simtă solidar cu Liviu Dragnea, indiferent de intensitatea necazurilor din viața acestuia.

Citește și: Iubire și sughițuri. O poveste de la Rahova

#News