Guvernul vrea să combată traficul ilegal de deșeuri din România cu ajutorul unui proiect pilot 

Proiectul prevede limitarea la 19 a numărului de puncte de trecere a frontierei pentru deşeurile care intră în România,.

România are ”o problemă reală” cu traficul de deșeuri, a avertizat ministrul Mediului, Tánczos Barna în cadrul unui workshop găzduit de România pe această temă. Potrivit ministrului Mediului, din acest motiv România  a implementat un proiect-pilot care prevede, pe lângă reducerea numărului de puncte de trecere a frontierei prin care acestea pot intră în ţară, şi un sistem privind trasabilitatea deşeurilor, potrivit ziare.com.

În acest fel se evită depozitarea acestora şi reintroducerea lor în economia circulară, după reciclare

”Vreau să salut iniţiativa Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate de a organiza în ţara noastră această întâlnire şi de a trata traficul ilegal de deşeuri ca o chestiune de criminalitate organizată. În România avem o problemă reală cu traficul de deşeuri, la fel ca celelalte state din regiune. Acest trafic ilegal ne afectează pe toţi. Societatea românească a reacţionat imediat, autorităţile din România au reacţionat imediat şi am luat măsuri pentru a preveni acest trafic ilegal de deşeuri”, a declarat ministrul Mediului.

 Potrivit ministrului Mediului, în primul rând a fost limitat la 19 numărul de puncte de trecere a frontierei pentru deşeurile care intră în România, unde este verificat fiecare transport anunţat prin sistemul informatic  de către comisarii Gărzii de Mediu, niciun transport neanunţat neputând intra în România

Ministrul a mai precizat că de la 1 iulie a intrat în vigoare sistemul de trasabilitate a deşeurilor – SIATD extins pentru traficul de deşeuri transfrontaliier, unul dintre primele astfel de sisteme din Europa. Este vorba despre un proiect-pilot la nivel UE care poate ajuta în continuare la dezvoltarea unui sistem unic la nivel european de trasabilitate a deşeurilor. Trasabilitatea este obligatorie de la graniţă până la locul de procesare, de reciclare, fiind un alt element foarte important, a afirmat Tánczos Barna.

 Fiecare transport de deşeuri, indiferent de modul în care intră în ţară, rutier, feroviar, maritim, este verificat până la locul de destinaţie, unde se corelează cantitatea de deşeuri transportată cu capacitatea de procesare a unităţii de reciclare, autorităţile dorind  astfel să prevină depozitarea deşeurilor. 

Transporturile care nu sunt în prealabil înregistrate, cu 24 de ore înainte de a ajunge la graniţa României, sunt trimise de la frontieră în ţara care a expediat deşeurile

Ministrul subliniază importanţa dezvoltării sistemului, pentru că acesta să includă ”mai puţină birocraţie şi mai mult control, mai puţine documente de completat şi mai multă trasabilitate”.

”Prin aceste măsuri descurajăm, pe de o parte, transportul ilegal în scopul depozitării şi încurajăm acele companii care desfăşoară activităţi legale de comerţ cu deşeuri şi de procesare a deşeurilor, pentru că deşeurile sunt o resursă pentru toată lumea. Nu în ultimul rând, încurajăm utilizarea la maxim a potenţialului digitalizării prin instituirea acestui sistem obligatoriu şi sperăm că pe viitor aceste sisteme să fie extinse şi la nivelul Uniunii Europene”, a adăugat ministrul.

Bulgaria și România doresc să construiască al treilea pod peste Dunăre la Ruse, Giurgiu