Alegeri locale 2020

Potrivit datelor oficiale oferite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cea mai bună prezență la urnele de vot, la ora 18.00, a fost înregistrată în județele din Muntenia, în timp ce „codașe” sunt județele din Moldova, urmate de Covasna și municipiul București.

Astfel, pe primul loc se află județul Olt, cu 48.74 %, urmat de Giurgiu 48,53% și Teleorman 48,06%.

În extrema cealaltă se află Iași, cu 31,68%, Vaslui 32,01%, Galați 32,97%, Covasna 32,96% și București 29%.

La nivelul țării, prezența la urne a fost de 38,16 %  (6.983.136 alegători), din care sunt 3.162.754 urban și 3.820.382 rural.

La alegerile locale din 2016 a fost o prezență de 48.44%, cu un număr total de 8.874.432 de persoane.

Citește și: Prezența la vot la ora 11.00, aproape 12%

#News