Marcel Ciolacu și Ludovic Orban

Marcel Ciolacu readuce în discuție moțiunea de cenzură, cea menită să-i detroneze pe liberali de la guvernare. În opinia lui Marcel Ciolacu, Guvernul Orban ar fi procedat incorect, astfel că niciuna din promisiunile făcute populației nu ar fi fost îndeplinită.

„Guvernul Orban trebuie să plece pentru că a eșuat să atragă cetățenii de partea sa în lupta cu pandemia. Frica, amenzile și amenințările nu vor putea înlocui niciodată măsurile corecte și comunicarea transparentă și credibilă.

Oamenii nu mai dau doi bani pe ce zic Orban și miniștrii lui de carton. Au și motive:

Măștile gratuite pentru persoane vulnerabile – #ZERO

Marea testare națională care trebuia să înceapă la 1 iunie – #ZERO (doar Gabi Firea trebuia blocată ca nu cumva bucureștenii să știe exact care este situația în orașul lor…)

Măștile produse intern de ROMARM – #ZERO (doar Orban este fericitul singur deținător al unei măști prototip)

400 de ventilatoare care trebuiau să ajungă ”în două săptămâni” – #ZERO (dar acum urlă peste tot că nu mai sunt paturi la ATI)

Cetățeni testați cu cele 2 milioane de kituri de testare anunțate de Orban că au fost luate de UNIFARM – #ZERO (probabil nu s-au înțeles la șpagă…)

Laptopuri și tablete pentru copii și profesori – #ZERO (dar continuă să se facă de râs cu școala online, când o treime dintre copii nu au acces la internet…)

Și vă mai mirați că nu vă mai crede nimeni??!”, scrie Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Orban anunță: masca ar putea fi purtată și în unele spații deschise

#News