Vot Anticipate

În situația în care o parte dintre țări au anunțat faptul că nu susțin organizare de secții de votare pe teritoriul lor, din motive clare – pandemia cu noul coronavirus, România se vede pusă în situația de face face două campanii, una electorală (pentru „parlamentarele” din decembrie) și o altă pentru votul prin corespondență. Mai mult, Autoritatea Electoral Permanentă a anunțat deja o propunere legislativă aprobată de Parlament prevede prelungirea acestui termen cu 30 de zile (până pe 21 octombrie), măsură care va intra în vigoare după promulgarea legii și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.

„Vom face o campanie în acest sens, să îi informăm pe românii din Diasporă privitor la votul prin corespondenţă, mai ales în ţările unde există riscul de a nu se permite organizarea secţiilor de votare, să informă toţi românii din ţările respective că modalitatea cea mai sigură de exprimare a voturilor e votul prin corespondenţă”, a spus Orban.

Oficial, două zile pentru votul Diasporei

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală.

Potrivit acestuia, alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie din circumscripţia de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

„Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă, imediat anterioară datei votării”, prevede legea.

Conform unei alte prevederi, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, înfiinţarea de secţii de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, cât şi în afara acestora, acestea nu se organizează.

„La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfăşurarea operaţiunilor de votare în secţiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfăşoară operaţiunile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător”, prevede actul normativ.

Citește și: Alegerile parlamentare, de „Moș Nicolae”

#News