Gabriela Firea: Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor a fost finalizat

Pachetul conține, în total, 10 măsuri, a declarat ministrul Familiei

Gabriela Firea anunță finalizarea pachetului legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor. Ministrul Familiei prezintă, mai detaliat, câteva dintre măsurile incluse în acest pachet, la care se lucrează alături de Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Astfel, este vorba despre TVA redus la 5% la produsele pentru copii, prețuri reduse semnificativ la lapte special pentru sugari, în recipiente închise ermetic; preparatele pentru sugari sau copiii mici, la fel ca si cele din carne, omogenizate, dietetice, cum sunt carne, pește, legume, fructe, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, în recipiente de maximum 250 grame. De asemenea, îmbrăcămintea și accesoriile de îmbrăcăminte pentru sugari, șervețelele și scutecele pentru cei mici vor avea TVA redus.

Gabriela Firea: Am propus, de asemenea, ca aplicarea cotei reduse de TVA și pentru livrarea de scaune auto pentru copii. Vom urmări, după ce va intra în vigoare acest proiect, ca marile magazine să nu ridice artificial prețul produselor menționate, așa cum s-a întâmplat de multe ori până acum, astfel încât această reducere de TVA să fie de un real ajutor familiilor cu copii.

Programul social de interes național de prevenire a afecțiunilor care pot apărea în timpul sarcinii „MATERNA” , voucherul Materna fiind gândit pentru a veni în sprijinul viitoarelor mame, după săptămâna a zecea de sarcină. Acesta este în valoare de 2500 de lei și poate fi folosit pentru consultațiile și analizele necesare în timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate.

Gabriela Firea: Programul social de interes național de prevenție „Un copil, un zâmbet” Am primit mesaje de la mame care ne roagă să găsim o soluție pentru acoperirea prețului tratamentelor stomatologice ale copiilor. Venim cu un ajutor în valoare de 1500 de lei, pentru copiii între 10 și 17 ani cu probleme dentare, care au indicație de la medicul stomatolog.

Programul social de interes național de asigurare a cheltuielilor pentru educația timpurie „EDUCAȚIE PENTRU TOȚI” este destinat familiilor cu venituri de maximum 8000 de lei pe lună, fiind vorba de un ajutor de 1500 de lei pe lună, pentru achitarea serviciilor cu educația copiilor, grădinițe, creșe, after-school.

” Vrem să ajutăm cât mai multe familii tinere. Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor conține, în total, 10 măsuri. Orice sprijin din partea parlamentarilor, indiferent de culoarea politică, și a reprezentanților societății civile este binevenit. Doar împreună, în echipă, cetățeni – Guvern – Parlament putem reușit să oprim declinul demografic fără precedent în care se află țara noastră. Din păcate, România se confruntă cu aceeași problemă a celorlalte state europene, de scădere drastică a natalității, astfel că avem în vedere și măsuri care s-au dovedit a avea succes în alte țări în care există ministere dedicate familiei înființate cu zeci de ani în urmă. Vă voi ține la curent cu progresele pe care le facem în legătura cu orice proiect pe care îl avem în vedere. Comunicarea onestă și transparența este unul dintre principiile de la care nu am abdicat vreodata”, a declarat Gabriela Firea.

Amendă pentru un supermarket care vindea fructe mucegăite