Traficul pe cele două poduri din Năvodari, desfășurat în sistem reversibil

Dimineața se poate circula spre Mamaia, iar după-masa spre Năvodari

De joi, 27 aprilie, ora 06.00, circulația rutieră pe cele două poduri din Năvodari (Canal și Ecluză) se va desfășura în sistem reversibil, anunță primăria orașului, potrivit g4media.ro.

Astfel, de la ora 06:00 până la ora 14:00, de luni până vineri, circulația rutieră se va desfășura pe două sensuri dinspre Năvodari spre Mamaia, iar în intervalul orar 14:00 – 06:00 pe două sensuri dinspre Mamaia spre Năvodari. Pe perioada sezonului estival, în weekenduri și în zilele de sărbătoare legală, circulația reversibilă se va institui în funcție de valorile de trafic. Traficul rutier va fi dirijat și supravegheat, într-o primă fază, de echipaje ale Poliției Locale, iar instituirea circulației reversibile se realizează în baza avizului Poliției Rutiere.

Primăria Năvodari anunță că, începând de miercuri, 8 februarie, traficul rutier pe Pod Ecluză s-a reluat în condiții normale pe trei benzi.

Lucrările pentru montarea rosturilor de dilatație s-au finalizat, acestea fiind prevăzute în proiect și executate conform indicațiilor din documentația tehnică (nu a fost vorba nici de lucrări de reparații, nici de omisiune, nici de costuri suplimentare).

„Ne cerem încă odată scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm de faptul că investiția privind modernizarea și supralărgirea Podului Ecluză era absolut necesară și va contribui pe viitor la un trafic rutier mult mai fluent și sigur în zonă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari.

Pasaj rutier construit la intrarea în Sinaia