Transporturile din Germania, afectate luni în urma unei greve de amploare a sindicatelor

Sindicatele cer salarii mai mari pentru a-și ajuta membrii să facă față inflației.

Transportul din Germania este aproape blocat luni, deoarece două dintre cele mai mari sindicate din țară sunt în grevă. Protestul afectează transporturile cu autobuzul, metroul, trenul, vaporul și avionul, potrivit stiripesurse.ro.

Personalul din transporturile publice a început greva de 24 de ore la miezul nopți, sindicatele cerând salarii mai mari pentru a-și ajuta membrii să facă față inflației.

Greva de luni este cea mai mare din ultimele decenii în Germania, fiind  implicate cele mai mari sindicate din țară.  Sindicatul Verdi reprezintă aproximativ 2,5 milioane de angajați din sectorul public, inclusiv din transportul public și din aeroporturi. EVG reprezintă aproximativ 230.000 de angajați de la Deutsche Bahn, operatorul feroviar național al Germaniei, precum și de la alte companii de autobuze. Sindicaliștii speră să crească presiunea asupra angajatorilor înainte de o nouă rundă de negocieri salariale care va avea loc luni. Verdi vrea să asigure o creștere salarială de 10,5% pentru personal, în timp ce celălalt sindicat implicat, EVG, dorește o majorare de 12%. Operatorul feroviar național al Germaniei, Deutsche Bahn, a condamnat aceste planuri, pe care le-a descris ca fiind „complet excesive, nefondate și inutile”.

Berea sub formă de pulbere, preparată în premieră în Germania