Florin Cîțu

Fantastice sunt căile împrumuturilor! Florin Cîțu, actualul ministru interimar de Finanțe și viitorul aproape prim-ministru, știe cel mai bine. Și-acum, nu c-ar fi neaparat vina lui, pentru că situația economică a țării e așa cum e, veșnic într-un impas, de-a pururi într-o gaură. N-o să comentez prea mult motivele, pentru că deja le cam știe toată lumea – sau cel puțin toată lumea are o părere despre asta, în funcție de caz.

Cum cele mai fantastice lucruri se întâmplă, de obicei, pe Facebook, Florin Cîțu alege și el să folosească astă metodă de comunicare, aceasta fiind cea mai eficientă și cea mai la îndemână. Astfel, într-o postare pe rețeaua de socializare mai devreme menționată, Cîțu ridică osanale partidului din care face parte, lăudându-se cu dobânzile negative ale împrumurilor făcute în ultima perioadă pentru România.

A nu se înțelege greșit! Noi n-avem nimic cu auto-cântările de ode, întrucât absolut toți fac așa, indiferent din ce partid ar face parte. Pe sistemul, dacă nu mă mângăi eu pe cap, atunci cine?

„V-am promis lucruri fantastice pentru TOȚI românii.

Astăzi pentru prima oară în istorie, România s-a împrumutat la dobânzi NEGATIVE.

Guvernul PNL este singurul care a reușit această performanță ISTORICĂ.

Nu mai există niciun dubiu că toată lumea are încrederea în guvernarea PNL”, scrie Cîțu pe Facebook.

Citește și: Alegerea președintelui Iohannis în funcția de premier este Florin Cîțu