Polonia a interzis avorturile, cu mici excepții

„Trupul meu, decizia mea”, motto-ul femeilor poloneze

Guvernul polonez a anunţat miercuri că decizia Tribunalului Constituţional prin care avortul este practic interzis în Polonia intră în vigoare după publicarea hotărârii, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial, transmite AFP. După acest anunț, reprezentante ale Grevei Femeilor au ieșit în stradă, împotriva deciziei guvernului de la Varșovia.

„Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii. Conform prevederilor constituţionale, hotărârea va fi publicată astăzi (miercuri) în Monitorul Oficial”, a anunţat Centrul de informare al guvernului, pe Twitter.

Proteste în stradă

Organizatorii protestelor din octombrie au ieșit, din nou, în stradă după ce Instanța Supremă a clarificat hotărârea ce interzice efectiv avortul. „Cerem tuturor să iasă în stradă. Exprimaţi-vă furia după cum credeţi de cuviinţă”, a declarat miercuri Marta Lempart din partea Grevei femeilor, principala mişcare aflată la originea protestelor.

„Întreaga Polonie se mobilizează, nu doar Varşovia, noi suntem gata! Atunci când vorbim despre infernul femeilor, putem acum să vorbim de infernul guvernului. Vă vom pregăti noi un infern”, a adăugat Klementyna Suchanow, tot din partea Grevei femeilor.

Oficial 2.000 de avorturi legale, neoficial, de o sută de ori mai multe

În prezent, se fac mai puţin de 2.000 de avorturi legale pe an în Polonia, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, organizaţiile feministe estimează că circa 200.000 de întreruperi voluntare de sarcină sunt făcute anual de poloneze ilegal sau în străinătate. Protestele declanșate de această decizie au devenit o expresie a sentimentului anti-guvernamental. Cele mai mari proteste au reunit zeci de mii de oameni în ceea ce organizatorii au spus că este o „revoluție” generațională împotriva statu quo-ului, inclusiv împotriva ierarhiei catolice a Poloniei.

În același timp, experții în sondaje au precizat că o „majoritate tăcută” a polonezilor susține legislația existentă privind avortul și doar un număr mic doresc mai multe drepturi în legătură cu avortul. Guvernul a apărat verdictul, spunând că va opri „avorturile eugenice”, referindu-se la întreruperea fetușilor diagnosticați cu sindromul Down, dar grupurile pentru drepturile omului au spus că va forța femeile să aibă sarcini neviabile.

Citește și: Președintele CE vrea pașaport de vaccinare, dar nu acum