Liderul social democraților Marcel Ciolacu consideră că ar trebui impusă regula neimplicării în politică la numirile în Curtea Constituțională. Mai mult, crede într-o reformă în acest domeniu, dar cu anumite condiții.

„Statul de drept nu este doar atunci când ne convine. Ori respectăm toţi politicienii statul de drept şi nu mai comentăm deciziile… Deciziile CCR, indiferent că ne plac sau nu, nu se comentează. În momentul în care ataci o decizie, chiar a unei instanţe, ridici suspiciune asupra actului de justiție și în spațiul public începe această fragmentare a societății, unii spun că-s abuzuri…

Suntem la 30 de ani de la Revoluţie. Trebuie să existe o linie roşie. Am auzit mult de reforma CCR. Sistemul de numire a judecătorilor este un sistem democratic. Şi în SUA se face la fel şi în Marea Britanie şi oriunde în Europa. Cu adevărat, poate ar trebui impusă o regulă că nu ai voie să fii judecător la CCR dacă ai fost membru într-un partid politic. Este o abordare corectă şi aici ar trebui făcute modificări. Dar nu sistemul de vot prin parlament. Parlamentul, oricât de hulit e el, este pilonul principal al unei democraţii. Cred într-o reformă, dar puse anumite condiţii, să ai în magistratură, să ai o anumită activitate, pot să fie şi avocaţi, dar nu fi fost înregimentat politic niciodată”, a declarat Ciolacu, la HotNews LIVE.

Întrebat dacă CCR este politizat, în acest moment, Ciolacu a răspuns, răspicat că nu, deși CCR este condusă de Valer Dorneanu, fost membru PSD. „Cred că marea majoritate a celor de la Curte au au avut legături cu politica. Îmi aduc aminte de perioada în care era Băsescu președinte, că membrii CCR erau foști parlametari ai PDL. Cred că aecst lucru ar trebui stopat”, a mai spus Ciolacu.

Citește și: Marcel Ciolacu vede lock-down-ul după alegeri

#News