Sute de monede descoperite într-o comună din Hunedoara

Monedele din perioada romană au fost descoperite cu un detector de metale

monede
monede. sursa foto : pixabay.com

Peste 400 de monede despre care se apreciază că provin din perioada cuceririi Daciei de către romani au fost descoperite pe raza comunei Şoimuş. Monedele au fost descoperite de către un căutător autorizat, piesele fiind predate autorităților locale, a anunțat primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie, potrivit g4media.ro.

Edilul a precizat că cele 407 monede sunt foarte bine păstrate, fiind predate autorităţilor în drept

. „A fost pentru prima dată când am întâmpinat astfel de situaţie, monedele sunt superbe, nu este una la fel cu cealaltă şi au fost foarte bine păstrate. Procedura spune că se inventariază de primar şi se predau către Direcţia de Cultură a Judeţului Hunedoara. Am predat împreună cu căutătorul autorizat cele 407 monede, acestea urmând să intre în patrimoniul statului român”, a notat primarul comunei Şoimuş. Potrivit acestuia, persoana care a descoperit monedele va fi despăgubită de statul român cu 30% din valoarea acestora. „S-ar putea ca în zona unde s-au descoperit să fie şi o cetate dacică sau romană. Urmează să se facă cercetări de către specialiştii de la Ministerul Culturii”, a precizat Mihai Gabriel Irimie. Soț și soție, arestați și judecați pentru viol, corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală