Gabriela Firea

Edilul în funcție al Capitalei, Gabriela Firea a declarat, la România TV, că există suspiciuni că liberalii ar pregăti fraudarea alegerilor parlamentare.

„Teama mea este că dacă nu se iau măsuri ferme, sunt convinsă că se pregătesc să fraudeze și parlamentarele. Altfel, cum vă explicați că, deși PSD are un procent mare în preferințele românilor, ei exclud și se gândesc doar la un guvern de dreapta, deja își disputa premierul. Dacă va câștiga PSD alegerile, cum să dea PNL premierul?”, a spus Firea, la România TV.

Instanța va decide primarul Capitalei

Fostul primar și-a exprimat părerea și cu privire la alegerile din Capitală, unde au fost numeroase suspiciuni de fraudă, atât pentru primarul general, cât și pentru cei de sector.

„Au modificat grosolan cifrele, la unele secții sunt sute de voturi puse din pix pentru candidatul dreptei. Avem și mărturiile scrise ale câtorva colegi, care vor spune cum s-a produs această fraudă. Păstrăm nepublice câteva elemente, mai grave decât ce s-a anunțat până acum, pe care le vom prezenta direct instanței. Totul e posibil, dar dacă se ia astfel de decizie peste un an-doi, nu știu dacă mai este relevant. Dacă se poate lua această decizie mai devreme nu știu, nu pot anticipa evoluția anchetei. E posibil să înceapă mandatul primarul ales prin fraudă și, la un moment dat, în funcție de evoluția anchetei, să se încheie acel mandat și să se organizeze din nou alegeri, cât timp probele sunt extrem de clare și bineînțeles că verdictul acesta va fi. Este absolut normal să se încheie un mandat câștigat prin fraudă”, a mai spus liderul PSD, candidat pentru Senatul României.

Citește și: Nicușor Dan, contestat de consilierii PSD

#News