Angajat al unei fabrici de prelucrare a cărnii din Dâmbovița, accidentat mortal

Bărbatul a fost strivit într-un utilaj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmboviţa a fost solicitat vineri să intervină pentru salvarea unui bărbat la un operator economic în comuna Niculeşti, potrivit ziare.com.

”La locul evenimentului, echipajele de intervenţie au găsit o persoană prinsă într-un utilaj, inconştientă. Din nefericire, persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată de către echipajul SAJ”, a transmis ISU. 

Pompierii au precizat că este vorba despre un bărbat de 48 de ani. incidentul a avut loc  la un operator economic din comuna Niculeşti, având ca obiect de activitate producţia şi conservarea cărnii. ”Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din Moreni, ar fi fost rănit în timp ce ar fi manipulat un utilaj. Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa. Muncitorul a murit după ce a fost prins într-un malaxor folosit pentru amestecat carnea, au precizat, pentru News.ro, reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş. Incidentul este cercetat şi de către inspectorii ITM.

Franţa va demara o campanie de vaccinare a păsărilor împotriva gripei aviare